Ungaria plafonează preţurile la ouă şi cartofi
Autor: Elena Didilă
Data publicării:
Din cauza faptului că prețurile au explodat în ultima perioadă, Guvernul ungar a decis să introducă un plafon de preţ la ouă şi cartofi, a anunţat miercuri Gergely Gulyas, directorul de cabinet al premierului ungar.

În luna februarie a acestui an, Executivul de la Budapesta a impus un preţ maximal la lapte, zahăr, făină, ulei de floarea soarelui, carne de porc şi de pui, în încercarea de a proteja gospodăriile de creşterea costurilor, iar ulterior au fost plafonate şi preţurile la carburanţi şi ratele la creditele ipotecare, potrivit Agerpres.

Miercuri, Gergely Gulyas a precizat că în cazul ouălor şi cartofilor, preţurile de vânzare în magazine şi supermarketuri vor fi plafonate la nivelul la care erau la data de 30 septembrie. Pieţele agroalimentare sunt exceptate de plafonul de preţ, a adăugat Gulyas.

Anunţul Executivului de la Budapesta vine în aceeaşi zi în care au fost publicate o serie de date oficiale care arată că rata anuală a inflaţiei în luna octombrie a crescut cu un punct procentual, până la 21,1%. Conform acestor cifre, Ungaria se apropie de cele trei state baltice, care sunt campioane la creşterea preţurilor în UE.

Inflaţia este "cea mai mare problemă" în Ungaria, a spus miercuri Gergely Gulyas, la finalul şedinţei de Guvern.

Explozia preţurilor la alimente şi cea a facturilor la utilităţi stau la baza inflaţiei accelerate din Ungaria. Preţurile la energie pentru gospodării au crescut cu 64%, în timp ce preţurile la alimente au crescut cu 40%, mai mult decât dublu faţă de media din UE. Preţurile la pâine, brânză şi ouă aproape s-au dublat în ultimul an, în cazul ouălor preţurile fiind mai mari cu 92% comparativ cu luna octombrie a anului trecut.

Inflaţia accelerată şi deprecierea forintului până la un minim istoric a forţat deja Banca Naţională a Ungariei să modifice politica monetară la mijlocul lunii octombrie, când a decis în regim de urgenţă să introducă o dobândă de 18% la depozitele în forinţi. 

Citește și:

Doar 24% dintre români intenționează să reducă temperatura din locuințe pentru a scădea facturile la energie

Cei mai mulţi români (95%) sunt îngrijoraţi de evoluţia preţurilor la energie şi aproape un sfert dintre ei intenţionează să reducă temperatura medie la interior, se arată într-un studiu realizat de Resideo şi remis, marţi, Agerpres.

Un sondaj recent comandat de Resideo, furnizor global de soluţii pentru confortul şi securitatea locuinţelor, arată că valorile în creştere ale facturilor la energie sunt o sursă reală de îngrijorare, 95% dintre respondenţii din România declarându-se "îngrijoraţi" (36%) sau "foarte îngrijoraţi" (59%) de evoluţia costurilor cu energia.

Pentru a combate această situaţie, circa un sfert dintre români (24%) au redus sau vor să reducă temperatura din locuinţe. Unul din şase români doreşte să investească în echipamente pentru controlul temperaturii, dacă această măsură aduce beneficii pe termen lung.

Studiul confirmă că nivelul de îngrijorare exprimat diferă în funcţie de grupele de vârstă ale respondenţilor. În rândul celor cu vârste de peste 55 de ani, 99% sunt îngrijoraţi de evoluţia costurilor pentru încălzirea locuinţelor - dintre aceştia 67% au afirmat că sunt foarte îngrijoraţi, iar 32% îngrijoraţi. Un nivel de îngrijorare este observat şi la categoria de vârstă 18-24 de ani, unde doar 6% dintre respondenţi spun că nu sunt îngrijoraţi de situaţia actuală.

Întrebaţi la cine ar apela pentru sfaturi în vederea reducerii valorii facturilor la energie, 42% dintre români indică motorul de căutare Google. Doar 36% plănuiesc să apeleze la un profesionist din domeniul energiei termice.

Citește mai mult AICI.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Captura Youtube

Jason Momoa a vorbit despre dragostea sa pentru Barbra Streisand: Crăciunul nu începe fără ea



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel