Unitatea 1 de la Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional
Autor: Anca Murgoci
Data publicării:
Unitatea 1 de la Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional.

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional duminică seara după realizarea activităţilor de ajustare, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat transmis luni Bursei de la Bucureşti.

'SN Nuclearelectrica SA informează acţionarii şi investitorii că Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost sincronizată la Sistemul Energetic Naţional în seara zilei de 16 octombrie 2022 după realizarea activităţilor de ajustare.

Reamintim că Unitatea 1 CNE Cernavodă a fost oprită în mod controlat, în dimineaţa zilei de 16 octombrie 2022, pentru realizarea unor activităţi de ajustare a unor parametri şi limite de protecţie ale generatorului electric', precizează sursa citată. Potrivit Nuclearelectrica, oprirea controlată a Unităţii 1 CNE Cernavodă şi realizarea activităţilor de ajustare s-au realizat conform procedurilor aplicabile în astfel de situaţii, oprirea fiind necesară pentru a permite personalului centralei să realizeze activităţile de ajustare. 'Desfăşurarea activităţilor de ajustare nu a avut impact asupra securităţii nucleare, mediului, personalului sau populaţiei', se mai arată în documentul transmis BVB.

Nuclearelectrica, singurul producător de energie nucleară din România, contribuie cu aproximativ 20% energie nucleară la producţia totală de energie, prin exploatarea celor două unităţi Candu, Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă, fiecare cu o putere instalată de producţie de 700 MW. În acelaşi timp, Nuclearelectrica contribuie cu 33% la producţia totală de energie fără emisii de CO2 din România.

Articole similare

Echilibrul dintre viața profesională și personală

Cu toate cerințele și responsabilitățile zilnice, poate...

Pe insula Capri, italienii nu mai au loc de turişti

Până la 16.000 de turişti ajung zilnic pe insula Capri...

Jon Bon Jovi „nu a fost impresionat” de Livin' On a Prayer

Jon Bon Jovi „nu a fost atât de impresionat” de „Livin'...


Top citite
Fotografie de la PhotoMIX Company/Pexels

Activitățile de lucru cu publicul suspendate între 1 și 6 mai, anunță MAI

Fotografie de la Pixabay

Pe insula Capri, italienii nu mai au loc de turişti

Britney Spears sărbătorește sfârșitul luptelor juridice cu tatăl ei/Facebook

Britney Spears sărbătorește sfârșitul luptelor juridice cu tatăl ei

Jon Bon Jovi „nu a fost impresionat” de Livin' On a Prayer / Bon Jovi

Jon Bon Jovi „nu a fost impresionat” de Livin' On a Prayer

Elon Musk - Foto: Agerpres

Elon Musk, CEO-ul Tesla, dă startul unei călătorii surpriză la Beijing, potrivit unor surse

Foto Pexels

Sfaturi esențiale pentru îngrijirea și fericirea câinelui tău


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Echilibrul dintre viața profesională și personală

Cu toate cerințele și responsabilitățile zilnice, poate...

Rugăciune pentru Săptămâna Patimilor Domnului

Această rugăciune poate fi rostită în Săptămâna...

pixel