Urmează evaluarea miniștrilor. Au fost făcute deja două schimbări în Guvern. Rareș Bogdan, trimitere la Nicolae Ciucă: Niciun comentariu în plus
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Nicolae Ciucă explică cine va fi vizat de evaluarea periodică. 

Premierul Nicolae Ciucă arată că evaluarea vizează activitatea tuturor miniștrilor și secretarilor de stat din Guvern. Șeful PNL mai spune că au fost efectuate deja două schimbări, la nivel de secretar de stat, arată news.ro.

"Analiza şi evaluarea miniştrilor se va face la nivelul premierului. Sigur, trebuie să existe discuţii, de aceea suntem în Coaliţie, să discutăm şi să analizăm activitatea fiecărui ministru în parte. Nu doar miniştrii, ci şi fiecare secretar de stat.  Fiecare ministru trebuie să analizeze activitatea secretarilor de Stat. Au fost doi Secretari de Stat de la PNL, care au fost eliberaţi din funcţie. Sunt activităţi şi sunt asumări pe care le vom duce la bun sfârşit", a declarat premierul Ciucă.

Rareș Bogdan a declarat, contactat de RadioDCNews, că nu are niciun comentariu în plus față de măsurile privind evaluarea miniștrilor, anunțate de Nicolae Ciucă în conferința de presă de vineri.

”Nu sunt ministru, nici membru în Guvern. (...) Vă rog să luați declarațiile premierului și să le luați exact cum le-a spus”, a spus europarlamentarul PNL.

Nicolae Ciucă a explicat, în conferința de presă de vineri, și care vor fi criteriile în baza cărora se vor face evaluările.

"Este un proces în desfăşurare şi am considerat că aşa este normal, corect să lăsăm să se deruleze toate aceste procese, mecanisme şi a fost angajamentul nostru, al tuturor, ai liderilor coaliţiei, ca jaloanele şi ţintele din PNRR să reprezinte un indicator de performanţă al miniştrilor", mai arată șeful PNL.

Nicolae Ciucă a arătat că deciziile de revocare din funcție privind demnitarii se vor lua în funcţie de rezultatele fiecăruia.

"Dacă o să fie nevoie şi cineva nu îşi va îndeplini aceste jaloane şi ţinte şi, desigur, celelalte activităţi specifice, o să luăm măsurile care se cuvin", a spus Ciucă.

Ciucă, despre majorarea pensiilor

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că nu s-a discutat despre o posibilă majorare a salariilor sau pensiilor militarilor, menţionând că măsurile luate până acum reprezintă tot ceea ce se poate permite în acest moment.

Întrebat în legătură cu afirmaţiile ministrului Apărării potrivit cărora ar dori majorarea pensiilor militarilor şi a soldelor, Ciucă a spus că acest lucru nu s-a discutat.

"Am văzut doar ştirea, nu am discutat acest subiect. Este analiza la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, ceea ce noi am făcut prin măsura de a acorda acea pătrime din ceea ce se cuvenea prin salariu este tot ce am putut să ne permitem în acest moment", a afirmat premierul.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a semnat marţi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se propune actualizarea şi îmbunătăţirea unor serii de prevederi din domeniul salarizării şi asigurării altor drepturi financiare ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale şi din celelalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, scrie Agerpres.

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Youtube

Alin Oprea a dezvăluit povestea emoționantă din spatele piesei "Atât de Singur"

Sursa: captură Youtube DC NEWS

Horoscop 13 mai 2024. Ce zodii au parte de proiecte noi /video

Captura Youtube

Victoria la Eurovision 2024: Nemo susține introducerea opțiunii pentru al treilea gen în Elveția

Sursa: captură Youtube TVR

Moare sau nu moare regele? Victor Rebengiuc: "Nu am nimic special"

Sursa: Freepik

Dorul, sentiment românesc. De ce nu putem traduce termenul în alte limbi

Sursa: captură Youtube Xtra Night Show

Cream se topește din nou după o fostă iubire. Unde s-a mutat artista? /video


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole
pixel