Urmează vreme caldă: Maximele sar la 20 de grade Celsius. Unde plouă
Autor: Irina Constantin | Dată: 18 Martie 2023, 13:56
Luni şi marţi, temperaturile maxime vor ajunge la 20 grade. Sunt posibile şi precipitaţii, însă slabe.

Raul Ilea, de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), a anunțat, conform Rador: ”Duminică, vremea se va încălzi, astfel încât maximele se vor încadra între 10 şi 16 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, în sud-est, unde pe alocuri va ploua slab. În ceea ce priveşte ziua de luni, vremea va continua să se încălzească, astfel încât maximele termice se vor situa între 11 şi 20 de grade. Cerul va avea înnorări temporare şi pe arii restrânse, în jumătatea nordică a ţării şi doar izolat, în rest, va ploua slab, iar în zona montană înaltă vor fi posibile precipitaţii mixte. Marţi, în continuare, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit, cu maxime cuprinse între 10 şi 20 de grade şi minime între 0 şi 8 grade. Vor fi tot aşa, înnorări temporare şi pe arii restrânse va ploua, cu o probabilitate mai mare în jumătatea nord-estică a ţării”. 

Săptămâna 20.03.2023 – 27.03.2023

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile extracarpatice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal.

Săptămâna 27.03.2023 – 03.04.2023

Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în regiunile extracarpatice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.

Săptămâna 03.04.2023 – 10.04.2023

Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice perioadei.

Regimul pluviometric va fi excedentar în extremitatea de sud și de sud-est a țării, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă.

Săptămâna 10.04.2023 – 17.04.2023

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână în extremitatea de sud-est a țării, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Articole similare

Interpretarea viselor. Cele mai comune

Cu siguranță nu există om care să nu fi avut cel puțin...

Câţi călători circulă cu metroul bucureştean într-un an

Anul acesta vom avea o Lege a transportului cu metroul...

Încă două ţări restricţionează accesul la TikTok

Val de restricţii asupra aplicaţiei TikTok.

Sfaturi pentru cei care adoptă un câine de la adăpost

Persoanele care doresc să salveze viaţa unui câine şi...


Top citite
Foto: Pexels.com

Ieşiţi din ţară cu copiii în perioada următoare? Atenţie la documentele de călătorie ale acestora!

Încă două ţări restricţionează accesul la TikTok

Madonna a ȘOCAT la Vanity Fair Icons! A refăcut Cina cea de Taină / Foto Luigi & Iango

Madonna a ȘOCAT la Vanity Fair Icons! A refăcut Cina cea de Taină

Foto: Freepik

1.000 de euro din partea statului. Cine sunt tinerii care pot primi suma

Plouă cu bărbați... Miley Cyrus ȘOCHEAZĂ din nou

Plouă cu bărbați... Miley Cyrus ȘOCHEAZĂ din nou

Este efectul restricțiilor impuse de SUA

Huawei înlocuiește mii de piese din SUA cu versiuni chinezești


Cele mai noi articole

Interpretarea viselor. Cele mai comune

Cu siguranță nu există om care să nu fi avut cel puțin...

Plouă cu bărbați... Miley Cyrus ȘOCHEAZĂ din nou

"River" este cel de-al doilea single extras de pe cel...

Încă două ţări restricţionează accesul la TikTok

Val de restricţii asupra aplicaţiei TikTok.