Difuzarea serialului culinar cu Meghan Markle, amânată
Difuzarea de către Netflix a unui serial culinar cu...
Soberana Plus a fost aprobat pentru "populaţia pediatrică aflată în convalescenţă după (infectarea cu) COVID-19 la două luni sau mai mult după boală", a declarat Cecmed într-un comunicat pe site-ul său, în care precizează că "vaccinul poate fi administrat oricărei persoane aflate în convalescenţă cu vârsta peste doi ani".
Cecmed a afirmat că aprobarea Soberana Plus pentru minorii în convalescenţă se bazează pe "rezultatele parţiale ale unui studiu clinic de fază I/II" la copiii şi adolescenţii care au contractat coronavirusul, "care a arătat că administrarea unei singure doze este sigură, şi a furnizat dovezi ale potenţialelor beneficii" pentru a proteja împotriva reinfectării cu COVID-19.
Acelaşi vaccin a fost aprobat în septembrie anul trecut pentru adulţii peste 19 ani aflaţi în convalescenţă.
Totodată, vaccinarea cu cea de-a treia doză a început săptămâna aceasta în patru municipalităţi din Havana şi se va desfăşura în etape în toată ţara, a informat luni ziarul Granma.
Imunizarea copiilor cu vârste între 2 şi 18 ani a început în septembrie cu vaccinurile Soberana O2 şi Abdala, cu scopul de permite elevilor să revină la şcoală în noiembrie imunizaţi cu trei doze.
Potrivit informaţiilor oferite de Ministerul Sănătăţii, un total de 9,2 milioane de persoane şi-au încheiat programul de vaccinare cu trei doze pe insula cu 11,2 milioane de locuitori.
Deşi vaccinurile dezvoltate şi produse în Cuba nu au fost încă recunoscute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, insula a reuşit să controleze şi să depăşească momentul cel mai critic al pandemiei, între iulie şi septembrie.
Difuzarea de către Netflix a unui serial culinar cu...
Trending-ul de pe YouTube din...
Date cheie din calendarul...
Comisia Europeană a respins...
O nouă rundă în lupta prinţului...
Nicki Minaj le-a lăudat pe...