Ikea raportează un profit mai ridicat, chiar și cu reduceri de preţuri
Inter IKEA, proprietarul celui...
Visa și Mastercard au blocat mai multe instituții financiare rusești din rețeaua lor. Visa a anunțat de luni că impune măsuri stricte pentru a asigura respectarea sancțiunilor față de Rusia. Anumiți creditori au accesul blocat la sistemul internațional de plăți SWIFT.
Companiile americane de carduri de plată Visa şi Mastercard au blocat mai multe instituţii financiare ruseşti.
Reprezentanții Visa au declarat luni că ia măsuri prompte pentru a asigura respectarea sancţiunilor aplicabile, adăugând că va dona 2 milioane de dolari pentru ajutor umanitar. Mastercard a promis, de asemenea, că va contribui cu 2 milioane de dolari, arată mediafax.
„Vom continua să colaborăm cu autorităţile de reglementare în zilele următoare pentru a ne respecta pe deplin obligaţiile de conformitate pe măsură ce acestea evoluează”, a declarat Mastercard într-o declaraţie separată, luni târziu.
Sancţiunile guvernamentale impun Visa să suspende accesul la reţeaua sa pentru entităţile care figurează pe lista Specially Designated Nationals, a declarat pentru Reuters o sursă familiarizată cu această chestiune. Statele Unite au adăugat diverse firme financiare ruseşti pe listă, inclusiv banca centrală a ţării şi al doilea mare creditor VTB.
Ruşii s-au grăbit la bancomate şi au aşteptat la cozi lungi duminică şi luni, pe fondul temerilor că cardurile bancare ar putea înceta să mai funcţioneze sau că băncile vor limita retragerile de numerar.
Vladimir Putin a ordonat, luni, implementarea unor măsuri-şoc pentru ca rubla să facă faţă sancţiunilor economice impuse de Occident după invadarea Ucrainei. Rubla s-a depreciat la niveluri istorice în faţa dolarului american şi a euro în urma sancţiunilor. Conform unui decret publicat pe site-ul Kremlinului, cetăţenii ruşi nu mai au voie să transfere valută în străinătate începând cu ziua de marţi.
De asemenea, exportatorii ruşi vor trebui să convertească în ruble 80% din veniturile lor în valută obţinute de la 1 ianuarie şi să continue să menţină un nivel de 80% al lichidităţilor în ruble în viitor, arată Reuters şi Agerpres.
Anunţarea acestor măsuri şoc vine într-un moment în care economia rusă încearcă se se apere în faţa sancţiunilor anunţate de ţările occidentale ca reacţie la invadarea Ucrainei de către Rusia.
Inter IKEA, proprietarul celui...
Sezonul închirierilor de...
Taylor Swift își extinde...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...