Vladimir a mai făcut un PUTINISM: Recunoaște SEPARATIȘTII din Donbas și trimite PACIFICATORII
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Președintele Vladimir Putin a recunoscut autoproclamatele republici din Donețk și Luhansk și, pe scenariul Georgian, trimite pacificatorii.

Pas cu pas, planul președintelui Putin începe să prindă contur.

După ce și-a masat 75% din trupele convenționale în jurul Ucrainei, iar mutările i-au fost dejucate parțial zilele trecute de informațiile privind iminența atacului rusesc, Vladimir Putin s-a hotărât să acționeze direct: în seara de 21 februarie a semnat decretele prin care recunoaște ”Republicile” din Donbass.

Bonus, cele două republici separatiste primesc un ajutor nesperat: trupe rusești de menținere a păcii, trimise pe teritoriul acestora.

Astfel, pe 21 februarie, Putin a cerut Adunării Federale a Rusiei (Duma de stat+Consiliul Federației Ruse) să ratifice decretele de recunoaștere a celor două entități separatiste.

De asemenea, la punctul 4 al decretelor de recunoaștere a independenței, Putin ordonă trimiterea trupelor ruse în zonele ocupate din regiunile Donețk și Lugansk.

”Ministerul Apărării al Federației Ruse asigură, (...), menținerea a păcii de către forțele armate ale Federației Ruse pe teritoriul Republicii Populare Donețk” - se spune într-unul dintre decrete. Un decret similar a fost semnat și pentru Republica Luhansk.

Duma de Stat și Consiliul Federației se vor întruni pe 22 februarie pentru a ratifica decretele lui Putin, notează publicația Liga.net

Decizia a fost  precedată de o ședință a Consiliului de Securitate al Rusiei, convocată de președintele rus, dar și de o solicitare a Dumei de Stat pentru recunoaștere.

Prim-ministrul rus și fostul președinte Dmitri Medvedev au mai spus că în cele două republici separatiste locuiesc 800.000 de „ruși” care trebuie „protejați”.

Săptămâna trecută, Duma de Stat a votat pentru a face apel la Putin să recunoască republicile autoproclamate drept „state independente”. 

Citește și: Oficial ucrainean: Am greșit că am ABANDONAT armele nucleare! Până acum, mesajul a venit doar de la CÂTEVA state NATO

Reacția de la Kiev nu a întârziat

Ministrul de externe Dmitri Kuleba a spus că gestul lui Putin echivalează cu retragerea Rusiei din acordurile de la Minsk.

Kremlinul a spus că Putin „a luat act” de apelul Dumei de Stat, dar a fost de acord că  o astfel de recunoaștere contrazice acordurile de la Minsk.

”Republicile independente” ale Rusiei

Rusia a recunoscut anterior „independența” Abhaziei, un teritoriu confiscat în urma războiului ruso-georgian. 

Rusia nu a recunoscut Transnistria ca „stat” independent și are propriul consulat acolo. Ministrul Apărării al Ucrainei a mai spus că  Rusia se pregătește să recunoască ORDLO  conform scenariului elaborat în Georgia. 

Pe 22 februarie  se vor întruni ambele camere ale Dumei de Stat a Rusiei . La fel a fost și în 2008, când Rusia a trimis oficial trupe în Georgia. 

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Captura Facebook

Află când se difuzează "Singur Acasă"



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel