West Side Flower Fest. 13 grădini tematice unicat vor fi amenjate în Parcul Drumul Taberei
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
13 grădini tematice, unicat, vor fi amenjate, pe o suprafață de 550 mp, în Parcul Drumul Taberei, la West Side Flower Fest, cel mai mare festival al florilor din România, anunţă Primăria Sectorului 6.

West Side Flower Fest nu va avea doar aranjamente gigant, flori sub toate formele și expozanți numai unul și unul, ci și 13 grădini tematice. Trei dintre ele sunt gândite de peisagiștii Administrației Domeniului Public Sector 6, iar celelalte zece sunt proiectate de către 39 de studenți, viitori urbaniști-peisagiști, alături de cinci profesori, de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, unul dintre partenerii festivalului.

”Sunt unice în lume, pentru că sunt rezultatul unei munci didactice. Mai există și în alte părți din afara României asemenea grădini, dar sunt proiectate de peisagiști profesioniști, cu multă experiență. Grădinile tematice propuse de noi au rol educativ. Ne dorim ca cetățenii să vadă că pot să-și planteze în curtea casei, a blocului sau chiar pe balcon nu doar câteva flori și verdețuri. Grădina poate fi un decor în sine.

Însă, pentru ca plantele să reziste, trebuie să știi pe care să le alegi, în funcție de sol, de temperatură, cum să le îngrijești, cum să le combini, astfel încât să arate bine, unitar”, a precizat Sorina Rusu, profesorul coordonator al proiectului, la care s-a lucrat timp de trei luni. De mâine începe implementarea propriu-zisă a lucrărilor, de către angajații de la ADPDU Sector 6 și de către studenți, în Parcul Drumul Taberei.

Vom avea grădina terapeutică, grădina de plante perene, grădina zen, grădina alpină, grădina ascunsă, grădina biodiversității, grădina comunitară, grădina verticală, grădina din balcon, grădina mozaic, grădina romantică, grădina de plante aromatice și grădina de legume. Acestea vor fi amenjate pe suport de paleți, dintr-o gamă variată: de la plante perene, flori și ierburi decorative, până la arbori și arbuști. Toate vor fi plantate în aproximativ 6.000 de ghivece. Acestea, alături de materialele de grădinărit necesare, sunt oferite de sponsori.

Primele zece grădini vor avea 250 mp. Fiecare se va întinde pe o suprafață de aproximativ 25 mp și va fi concepută în jurul unui anumit subiect, va avea câte o poveste, propriile caracteristici și elemente de design.

De asemenea, vor avea un tablou, o sculptură sau o instalație, realizate din materiale reciclate (doze de aluminiu, capace de sticle etc.) de către artiștii plastici ai Asociației Alucro.

Articole similare

Nicki Minaj anunță un nou album și un nou turneu

Nicki Minaj și-a anunțat fanii că pot aștepta un nou...

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...


Top citite
Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Imagine de Orna de la Pixabay

Inteligența artificială i-a spus unui student să moară! Ce s-a întâmplat cu adevărat

Captura Youtube

Dezvăluiri emoționante despre Whitney Houston: Generozitatea incredibilă și lupta cu faima

Sursa: Diddy, Facebook

Sean 'Diddy' Combs propune arest la domiciliu în apartamentul său din New York

Captura Facebook

Linkin Park lansează al patrulea LP de top „From Zero to Number 1!"

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane

Taxa de 9 dolari pentru a reduce aglomeraţia din Manhattan, aprobată de autorităţile americane



Cele mai noi articole

Adele a recunoscut: Nu știu când voi cânta din nou

Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...

pixel