3 semne clare asupra faptului că prima ta întâlnire merge bine, potrivit cercetătorilor
Autor: Alexandru Negrici
Data publicării:
Cercetătorii din Israel au efectuat un mic experiment cu studenți heterosexuali interesați de relații romantice.

Există semne fizice că prima ta întâlnire se îndreaptă în direcția corectă și le poți observa în primele două minute, potrivit cercetătorilor de la Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Ei au efectuat un mic studiu cu 16 bărbați heterosexuali și 16 femei heterosexuale, care erau toți studenți interesați de relații romantice. 

Cercetătorii au amestecat și au combinat subiecții, câte doi la aceași masă, pentru un total de 46 de întâlniri de cinci minute, timp în care au monitorizat activitatea și comportamentele glandelor sudoripare ale acestora. După fiecare întâlnire, subiecții le-au spus cercetătorilor dacă sunt atrași din punct de vedere romantic sau intim de perechea lor.

În cazul potrivirilor perfecte, cercetătorii au descoperit că cei doi oameni au mai multe șanse să transpire și să aibă mișcări sincronizate. Aceste mișcări includ zâmbetul, încuviințarea din cap și mișcarea brațelor sau picioarelor.

„Studiul a arătat în mod clar că atunci când cuplurile își sincronizează fiziologia unul cu celălalt și își adaptează mișcările comportamentale la partenerul lor în timpul întâlnirii, ei sunt atrași romantic unul de celălalt”, a declarat dr. Shir Atzil, co-autor al studiului, pentru Daily Mail.

Nu este clar dacă atracția a dus la comportamentele sincronizate sau dacă comportamentele sincronizate au dus la atracția subiecților, deci este o zonă de interes pentru cercetări viitoare, a spus Atzil.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că bărbații și femeile au simțit niveluri diferite de atracție intimă atunci când mișcările și transpirația lor s-au sincronizat. Femeile au avut tendința de a spune că au un nivel mai ridicat de atracție intimă în aceste cazuri decât bărbații, așa că cercetătorii le-au numit „super-sincronizatoare”.

Anul trecut, un alt studiu mic al cercetătorilor de la Universitatea Leiden din Olanda a descoperit că transpirația sincronizată în timpul unei întâlniri ar putea semnala atracție romantică. Ei nu au găsit însă o corelație între mișcările sincronizate și atracție.

Pe lângă aceste reacții fizice ca potențiali markeri ai unui match, experții în relații sugerează căutarea unor semne de compatibilitate emoțională și asupra stilurilor de viață, a raportat Insider. Acestea pot include o perspectivă pozitivă asupra vieții, valori similare și un interes real de a te cunoaște.

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel