„Am fost distrusă”: Pamela Anderson, adevărul despre viața ei
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Într-un interviu care va fi difuzat duminică, 11 iunie 2023, Pamela Anderson vorbește despre trecutul ei de femeie supusă violenței domestice. 

În avanpremieră, postul de televiziune TF1 a distribuit, pe rețelele de socializare, câteva secvențe din respectivul interviu, care oferă o nouă imagine despre actrița de la Hollywood. 

”A trebuit să treacă 30 de ani”

Pamela Anderson a cerut divorțul în 1998, iar Tommy Lee a fost condamnat la zece luni de închisoare pentru violență domestică. Dacă acest lucru i-a frânt inima actriței, despărțirea a fost însă necesară. „Nu poți să-ți lași copiii să vadă așa ceva, crezând că este normal, că așa trebuie să fie lucrurile într-o falmilie. Mi-a fost greu să iau această hotărâre, să prind tot curajul de lume pentru a mă rupe de trecut, pentru că l-am iubit foarte mult pe Tommy. Dar nu mai puteam accepta toată această violență. Nu puteam să-mi pun copiii în pericol, nu mai puteam să suport”, s-a destăinuit Pamela Anderson. 

Așa că am spus: „Nu!” Și a fost greu. Am fost distrusă pentru că nu mă mai simțeam în siguranță alături de persoana pe care o iubeam cel mai mult.” 

Artista a recunoscut, totodată, că relația dificilă pe care a avut-o cu Tommy Lee i-a afectat relația cu bărbații. „Am fost căsătorit cu patru bărbați, dar m-am căsătorit cu unul de două ori. O dată treaz, o dată beat. A fost o prostie, scuze... Dar acum nu încerc să umplu frenetic un spațiu care nu poate fi umplut niciodată. Pentru că mă simt bine singură. Și nu am mai simțit asta până acum. Mi-au luat 30 de ani!", a dezvăluit actrița în vârstă de 55 de ani.

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole
pixel