Arabia Saudită provoacă o nouă creștere a barilului e petrol
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol la nivel mondial, a ridicat prețul petrolului brut pentru cumpărătorii asiatici în iulie la niveluri mai mari decât se aștepta.

Preţul petrolului a crescut luni, cotaţia barilului de ţiţei Brent depăşind 120 de dolari, după ce Arabia Saudită a majorat preţurile pentru ţiţeiul său vândut în iulie, indicând o ofertă restrânsă, transmite Reuters.

Decizia surprinzătoare a Arabiei Saudite vine după ce săptămâna trecută grupul OPEC+ (compus din Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol şi alţi mari producători) a decis să majoreze în iulie şi august producţia cu 50% mai mult decât estimaseră anterior, respectiv cu până la 648.000 barili pe zi lunar.

"Creșterea prețurilor este neașteptată, în special pentru Arab Light. Suntem nedumeriți de decizie", a spus un comerciant de petrol din Asia.

În jurul orei 03:43 GMT, cotaţia barilului de ţiţei Brent a crescut cu 0,91 dolari, sau 0,8%, până la 120,63 dolari, după ce pe parcursul şedinţei de tranzacţionare atinsese chiar şi nivelul de 121,95 dolari, extinzând creşterea de 1,8% de vineri.

De asemenea, cotaţia barilului de ţiţei U.S. West Texas Intermediate (WTI) a crescut cu 0,93 dolari, sau 0,8%, până la 119,80 dolari, după ce anterior atinsese nivelul de 120,99 dolari, extinzând creşterea de 1,7% de vineri.

Arabia Saudită a majorat preţul ţiţeiului Arab Light în Asia cu 6,50 dolari faţă de nivelul mediu al cotaţiilor de referinţă din Oman şi Dubai, a anunţat duminică compania de stat Aramco. Este cel mai ridicat nivel din mai, când piaţa era afectată de temerile privind întreruperea livrărilor de petrol din Rusia.

Producătorii de ţiţei "bat fierul cât e cald", iar majorarea cererii de combustibil în SUA pe perioada verii şi atenuarea restricţiilor din China vor menţine probabil preţurile ridicate, susţine Avtar Sandu, director în cadrul Phillip Futures în Singapore.

Separat, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că firma italiană Eni şi cea spaniolă Repsol ar putea începe luna viitoare transportul de petrol din Venezuela în Europa, pentru a compensa declinul livrărilor din Rusia.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Ellen DeGeneres este în pericol! A filmat totul (VIDEO) / FOTO: Facebook

Ellen DeGeneres și Portia de Rossi șochează Hollywood-ul. Decizia radicală de a părăsi America



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel