Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Nicolas Cage, născut ca Nicolas Kim Coppol în Long Beach (California), este fiul lui Augustus Coppola ( fratele regizorului Francis Ford Coppola), porfesor de literatură comparată, și al dansatoarei/coregrafei Joy Vogelsang.
Pentru a-și face propria carieră, Nicolas și-a schimbat numele în Cage, reușind cu brio cu o serie de roluri clasice și excentrice până la sfârșitul anilor 1980.
A studiat teatru la Beverly Hills High School, dar a renunțat la acesta la numai 17 ani, apoi a obținut un mic rol în Colegiul Ridgemont (1982) - care a fost în mare parte tăiat, spulberându-i speranțele și conducându-l la o slujbă de vânzător de popcorn la Fairfax Theater. La acea vreme credea că aceasta va fi singura cale spre o carieră cinematografică.
A avut șansa de a deveni cititor de replici cu actorii care dădeau audiții pentru Rumble Fish (1983) al unchiului Francis, iar această slujbă i-a adus un rol în acel film, urmat de cel de punk-rocker în Valley Girl (1983), care a fost lansat primul și care i-a lansat cu adevărat cariera.
Pasiunea sa de odinioară pentru actoria metodică a atins o limită personală atunci când a distrus mașina cu telecomandă a unui vânzător ambulant pentru a obține sentimentul de furie necesar pentru personajul său de gangster din The Cotton Club (1984).
Nicolas Cage a fost căsătorit de cinci ori, cel de-al doilea mariaj al său fiind cu fiica lui Elvis Presley, Lisa Marie.
Actorul american a jucat în peste 100 de filme, inclusiv Face/Off, Ghost Rider, Knowing.
Cele mai bune filme ale lui Nicolas Cage sunt: Moonstruck (1987), Leaving Las Vegas (1995), The Rock (1996), Face/Off (1997), LOrd of War (2005), National Treasure (2004), Seeking Justice (2011), City of Angels (1998), Next (2007), Captain Corelli Mandolin (2001), Birdy (1984), The Weather Man (2005), Matchstick Men (2003).
Cel mai recent film al lui Nicolas Cage, ”Dream Scenario” are o nominalizare la Globurile de Aur, în secțiunea cel mai bun actor într-un film comedie/musical.
Nicolas Cage a fost nominalizat de două ori la Oscar, cu rolul din Leaving Las Vegas, premiu pe care l-a câștigat în 1996, respectiv pentru rolul din Adaptation (2003).
Tot cu rolul din Leaving Las Vegas a obținut Globul de Aur, Screen Actors Guide Awards și Boston Society of Film Critics.
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Prințesa Kate, o figură extrem...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...