Atenţie la hidratare! Ce rişti dacă nu bei suficientă apă
Autor: Liana Ganea
Data publicării:
Se ştie că în sezonul cald pierdem mai multe fluide din corp, prin transpirație, și astfel putem ajunge ușor la deshidratare. Această poate duce la apariția unor probleme de sănătate destul de grave, de aceea este foarte important să o prevenim.

Din şcoală ni se spunea la ora de anatomie că suntem făcuţi din 75% apă și 25% materie solidă. Aşadar, pentru a asimila hrana, a elimina toxinele și pentru buna funcționare a organismului, avem nevoie de apă. Mulți dintre noi s-au obișnuit să înlocuiască apa cu ceaiul, cafeaua și alcoolul. Adesea nu ne dăm seama că atunci când ne este sete avem nevoie de apă potabilă și nu de alte băuturi, sperând ca acestea să satisfacă necesarul de apă al organismului. Este adevărat că băuturile, precum este ceaiul, cafeaua, vinul, berea, băuturile răcoritoare și sucurile conțin apă, dar ele mai au și cofeină, alcool sau alte substanțe care acționează ca diuretice. Cu cât le consumi mai des, cu atât mai mult te vei deshidrata, deoarece efectele pe care le creează în organism sunt exact opuse efectelor produse de consumul de apă.

Care sunt cauzele

Deshidratarea apare atunci când pierdem fluidele din corp, în special apă. Pierdem apă în fiecare zi, prin respirație, transpirație și urină. Totodată, împreună cu apa pierdem și cantități mici de săruri.

„Apa din corpul uman joacă un rol important, ca termostat al organismului, ajutând la reglarea temperaturii corpului prin disiparea căldurii. În cazul supraîncălzirii organismului, apa se pierde prin transpirație și evaporare la suprafața pielii, îndepărtând astfel căldura din corp. Transpirația este cel mai eficient mod prin care organismul împiedică supraîncălzirea“, explică medicul Răzvan Costache.

Deshidratarea se instalează și când avem febră, diaree, vărsături, transpirație excesivă, când ne expunem la soare sau când depunem prea mult efort.

Cum ştii că eşti deshidratat

Apariția senzației de sete, de amețeală, gura uscată, umflarea limbii, slăbiciunea, palpitațiile, leșinul și scăderea volumului urinei și schimbarea culorii acesteia sunt semne care indică prezența deshidratării.

De ce afecțiuni rişti să suferi

· Probleme cauzate de căldură

Dacă nu bei suficiente lichide atunci când ești expus la soare și transpiri abundent ai putea suferi de câteva neplăceri cauzate de căldură. Printre acestea se numără crampele, epuizarea sau insolația.

· Inflamarea creierului (edem cerebral)

Uneori, atunci când bei din nou lichide după ce ai fost deshidratat, organismul încearcă să transporte cât mai multă apă spre celule. Consecințele sunt deosebit de grave, mai ales atunci când sunt afectate celulele creierului.

· Convulsii

Electroliții - cum sunt potasiul și sodiul – transportă semnalele electrice la celule. Dacă electroliții nu sunt în echilibru, pot avea loc contracții musculare involuntare și, uneori, pierderea cunoștinței.

· Șocul hipovolemic

Este una dintre cele mai grave complicații ale deshidratării, punând, uneori, viața în pericol. Șocul hipovolemic apare atunci când volumul mic de sânge determină o scădere a tensiunii arteriale și a cantității de oxigen din organism.

· Insuficiență renală

Această complicație pune viața în pericol și apare atunci când rinichii nu mai sunt capabili să elimine excesul de lichide și toxine din sânge. Unul dintre semnele insuficienţei renale este eliminarea urinei concentrate, de culoare galben-închis, în cantităţi foarte mici sau, în unele cazuri, deloc. În situaţii extreme, persoana deshidratată poate intra în stare de comă.

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel