Brad Pitt, afecțiune rară. Gabriel Diaconu: Prosopagnozia, rezultatul unor leziuni cerebrale
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Brad Pitt spune că suferă de prosopagnozie.

Brad Pitt a dezvălui că luptă cu o afecțiune rară de „orbire a feței”, recunoscând că „nimeni nu îl crede” atunci când vorbește despre asta. 

Actorul, în vârstă de 58 de ani, crede că suferă de prosopagnozie, o incapacitate de a recunoaște fețele care de obicei afectează persoana pentru cea mai mare parte sau toată viața.

Mulți oameni cu această afecțiune nici măcar nu pot recunoaște membrii familiei, partenerii sau prietenii și să facă față utilizând modalități alternative de a recunoaște oamenii, cum ar fi amintirea felului în care merg, sau coafura, vocea sau îmbrăcămintea.

Psihiatrul Gabriel Diaconu a dat câteva elemente despre afecțiunea lui Brad Pitt.

”Ce este ”orbirea facială”, respectiv prosopagnozia?

Cuvântul grec pentru ”față” este ”prosopos”.

Agnoziile, pe de altă parte, sunt o categorie de simptome, sindroame sau boli neurologice îndeosebi manifestate prin deficitul, sau lipsa capacității de a formula anumite concepte, sau reprezentări mentale

Prosop-agnozia este o inabilitate de a recunoaște fețe. Cum traduci asta în limbaj de rând? Cu siguranță nu ”orbire facială”, o strâmboșenie adaptată din termenul englez ”facial blindness”, și el patinat din alt termen, ”color blindness” (ceea ce noi numim daltonism). 

Persoanele care suferă leziuni, din orice cauză, a uneia, celeilalte sau ambelor părți din cortexul temporal vor avea probleme fie să recunoască, fie să identifice, fie să-și aducă aminte de fețe familiare. Asta dă naștere, uneori, unor probleme pe cât de simpatice pe atât de spectaculoase, ce-i drept într-un fel morbid.

Oliver Sacks, faimosul neurolog și autorul unor cărți legendare (Awakenings, spre exemplu), suferea de prosopagnozie. El nu intră foarte mult în detaliu despre cauzele sindromului său, dar dacă citești printre rânduri, ca psihiatru, poți să deduci, spre exemplu, că anii în care a abuzat de stimulente și cocaină s-ar putea că i-au lăsat lui Sacks anumite probleme. Ca și istoricul lui de migrene cu aură, de care Sacks suferea, arată medicul.

Pacient cu prosopagnozie. Consumase, ani la rând, bere cu vin

”Primul meu pacient cu prosopagnozie a fost o femeie de aproximativ 60 de ani, venită într-o gardă la Spitalul Municipal, care-și pierduse conștiența pe stradă, și venise cu ambulanța. Era foarte drăguță, am intrat, am făcut cunoștință, i-am luat o scurtă anamneză și mi-am dat seama că n-aveam tensiometrul la mine. M-am dus înapoi la cabinetul asistentelor să-l iau și, când m-am întors, se uita mirată la mine. ”Cine sunteți dumneavoastră?”. Am ridicat sprâncenele, tocmai ce plecasem. ”Vocea e familiară, dar nu vă recunosc”. Ca să n-o lungesc, doamna avea o meteahnă, de fapt mai multe. Meteahna ei se numea consum prelungit și abuziv de bere, pe care o îndoia cu vin de proastă calitate. Anii lungi de alcool îi arseseră, la propriu, lobul temporal, până când a făcut o criză convulsivă pe stradă.

Prosopagnozia poate genera două sindroame psihiatrice aparte, mai exact Capgras și Fregoli.

În Capgras persoana crede, delirant, că o persoană cunoscută, sau un membru al familiei, a fost înlocuit de o sosie, ale cărei intenții de obicei sunt malițioase, rareori neutre.

Mai rar, și nu mai puțin fabulos, e varianta Fregoli, în care persoana (cu prosopagnosie) crede că persoane străine sunt de fapt cunoscuți deghizați. Se întâmplă în parafrenii, sau sindroame organice involutive mai avansate, sau în episoade psihotice acute. Mie mi s-a întâmplat la începutul carierei, într-o gardă, în care o domnișoară proaspăt adusă de la alt spital după ce-am început discuția deodată se uită la mine și mă întreabă ”de ce nu m-ai sunat aseară”, foarte familiar. I-am explicat că e prima oară când ne vedem, la care mi-a făcut dibaci cu ochiul și mi-a spus ”ei, lasă, văd bine că te-ai costumat în doctor, dar eu știu de fapt cine ești”. Din păcate pentru ea, nu știa (anosognozie) că are un episod acut de manie, din păcate pe fondul unui accident vascular cauzat de două obiceiuri, unul sănătos altul ba: folosirea de contracepție orală, respectiv fumatul.

Are Brad Pitt prosopagnozie? Foarte probabil. Are vreo legătură cu lunga lui bătălie cu consumul de alcool? Mai mult decât posibil. Etilismul, în România, continuă să fie endemic, respectiv afectează viața a sute de mii de români. Unii dintre care vor trăi mai mult sau mai puțin cu lobul temporal bușit, cu simptome care mai de care mai diverse, pe care le vor duce ocazional la doctor. Cu care prilej n-o să-i recunoască fața, sau n-au să și-o aducă aminte. Din păcate nu avem soluții terapeutice pentru astfel de sindroame de tip paramnestic, în mică măsură corectabile terapeutic, și doar cât privește complicațiie lor, fie că sunt în calitatea vieții, respectiv ocazionalele convulsii sau episoade confuzionale. Când sunt de cauză toxică, poți să adresezi toxina. Când sunt de cauză metabolică, asemenea. Când deja dauna organică e constituită, prea puțin mai e de făcut. Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea mea. Și-am încălecat pe-o căpșună, și v-am spus...de fapt nu v-am spus nicio minciună”, spune psihiatrul, într-o postare pe facebook.

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel