Ikea raportează un profit mai ridicat, chiar și cu reduceri de preţuri
Inter IKEA, proprietarul celui...
Şeful statului bulgar se va întâlni cu omologul său grec, Katerina Sakellaropoulou, şi cu prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis.
În cadrul vizitei, vor fi semnate documentele bilaterale dintre Bulgaria şi Grecia de cooperare pentru studierea posibilităţii privind construcţia unei conducte de petrol de la Alexandroupolis la Burgas, precum şi pentru colaborarea referitoare la garantarea alimentării şi stocării gazelor naturale, citează Rador.
Este doar o continuare a relațiilor economice pe domeniul energiei între Grecia și Bulgaria, după interconectorul lansat în septembrie anul trecut.
Premierul Nicolae Ciucă a purtat unele discuții în martie 2022 despre interconectorul Bulgaria - Grecia. Cu acea ocazie, declara: ”În întâlnirea bilaterală pe care am avut-o cu premierul Bulgariei am discutat aspectele legate de modalitatea în care lucrează împreună cu partea greacă la finalizarea interconectorului dintre Bulgaria şi Grecia. Am primit garanţii că toate aceste lucrări se vor finaliza vara aceasta, în luna iunie, şi ulterior va urma procesul de teste, astfel încât în toamna acestui an (2022 n.r.) să putem să beneficiem de tranzitul de gaz lichefiat care poate fi alimentat în Portul Alexandroupolis, din Grecia”.
Interconectorul a fost gata în 30 septembrie și, cu ocazia inaugurării, șefa Comisiei Europene a afirmat că noua conductă schimbă regulile jocului pe piaţa energiei din regiune şi eliberează Europa de dependenţa de gazul rusesc.
Inter IKEA, proprietarul celui...
Sezonul închirierilor de...
Taylor Swift își extinde...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...