Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Camilla Parker Bowles este una dintre cele mai importante femei din viața Prințului Charles, iar implicarea ei în mariajul dintre Prințul Charles și Prințesa Diana este cunoscută de o lume întreagă.
Prințesa Diana a fost iubită de cea mai mare parte a Marii Britanii, dar și de oameni din întreaga lume, dar cu toate acestea, familia, cea care terbuie să-i fie alături nu a făcut-o.
Din acest motiv și pentru că la un moment dat Prințesa Diana a dat-o de gol în ceea ce privește relația extraconjugală pe care Prințul Charles o avea, britanicii nu o vor ierta pe Camilla, chiar dacă ea s-a căsătorit între timp cu Charles și au trecut decenii de atunci.
În ciuda faptului că britanicii nu o vor, Regina Elisabeta s-a folosit de sărbătoarea Jubileului de platină pentru a-și exprima "dorința sinceră" ca Ducesa de Cornwall să devină "Regină Consoartă".
Regina Elisabeta a anunțat la sărbătorirea a 70 de ani de când este pe tron că își dorește ca Ducesa de Cornwall să preia titlul de "Regină Consoartă" atunci când Prințul Charles va deveni Rege.
Aceasta este o schimbare majoră de poziție, care a surprins societatea britanică și a declanșat comentarii acide.
Anunțul Reginei nu este un decret sau un ordin, dar pregătește terenul pentru viitoarea "Regina Camilla a Marii Britanii" și clarifică situația titlului soției Prințului Charles.
Mai mult, potrivit experților regali, Regina s-a folosit de aniversarea celor 70 de ani de când este pe tron pentru a privi către viitor și a asigura continuarea monarhiei britanice. Săptămâna trecută a devenit public faptul că regina îi va oferi Camillei patronajul regal al Teatrului Național, un titlu deținut anterior de Meghan Markle.
Jack Royston, corespondent regal pentru Newsweek a explicat că Regina a răspuns la două probleme cu acest anunţ: incertitudinea cu privire la titlul Camillei și speculațiile cu privire la cine o va urma pe tron.
"Ce a făcut Regina aici, cu această decizie și prin cadoul ei pentru Camilla, a arătat mai degreabă că Familia Regală o acceptă pe Camilla și nu că Prințul Charles a pus piciorul în prag și a insistat pentru asta, ceva ce publicul nu-și dorește de fapt, dacă ne uităm la sondaje", a explicat Jack Royston.
Datele recente ale sondajelor YouGov arată că 42% dintre oameni cred că ducesa de Cornwall ar trebui să aibă titlul de "Prințesă Consoartă" și doar 14% sunt de acord ca ea să devină "Regină".
Experții regali cred și că, deși au existat tensiuni între regină și Camilla în trecut, timpul a vindecat toate rănile.
"Cred că a existat un fel de unire în Familia Regală după interviul lui Harry și Meghan la Oprah. Familia Regală a strâns rândurile", a mai spus Jack Royston.
Indiferent de cât de mult va fi criticată Familia Regală pentru decizia Suveranei de a o recomanda pe Camilla drept regină consoartă, Regina și-a asumat aceste reacții iar mesajul ei va face totul mai ușor pentru Prințul Charles.
Cei mai populari trei membri ai Familiei Regale sunt Regina Elisabeta, Prințul William și Kate Middleton.
Totodată, potrivit sondajelor citate de inews.co.uk, proporția britanicilor care spun că au o părere "pozitivă” despre monarh a crescut cu până la 57% la finalul anului trecut.
Prințul William este de două ori mai popular decât fratele său Harry, cu un procent de 80%.
Kate Middleton este de aproape trei ori mai populară decât Meghan, cu un procent de 77%.
Acum vine marea lovitură, care atată că britanicii și-l doresc Rege pe Prințul William mai degrabă decât pe Prințul Charles.
Ducesa Camilla nu a lansat o declarație oficială ca răspuns la anunțul reginei, dar Prințul Charles a oferit un răspuns oficial.
Într-un mesaj de felicitare pentru Regină el a transmis: "Suntem profund conștienți de onoarea pe care o reprezintă dorința mamei mele. Pe măsură ce am căutat împreună să slujim și să o sprijinim pe Majestatea Sa și pe oamenii din comunitățile noastre, draga mea soție a fost propriul meu sprijin constant în tot acest timp".
Un purtător de cuvânt al Prințului de Wales și al Ducesei de Cornwall a spus că cei doi sunt "emoționați și onorați de cuvintele Majestății Sale".
Printr-o convenție regală, soția unui monarh britanic primește titlul de "Regina consoartă".
Bărbații care se căsătoresc cu Regina britanică nu devin Regi, ci primesc titlul de Prinț Consort, un titlu pe care, de exemplu, Prințul Philip, soțul Reginei Elisabeta, nu l-a acceptat.
Inițial s-a crezut că Ducesa de Cornwall va prelua titlul de "Prințesă Consort", atunci când Prințul Charles va urca pe tron, lucru confirmat de consilierii regali și au existat rezerve cu privire la acordarea titlului de "Regină" a Camillei, din cauza imaginii negative pe care o are în sânul societății britanice, a aventurii ei cu Prințul Charles și a iubirii pe care britancii încă o poartă Prințesei Diana.
Din acest motiv, după nunta Prințului Charles cu Camilla în 2005, ea nu a luat titlul de Prințesă de Wales, ci a fost numită Ducesă de Cornwall.
Camilla și Prințul Charles au început să se întâlnească în 1970, după ce s-au văzut la un meci de polo. De atunci, cei doi s-au întâlnit o vreme, dar când Prințul Charles a trebuit să servească în Royal Navy timp de opt luni, legătura dintre ei s-a rupt.
Când s-a întors, Camilla era deja logodită cu Andrew Parker Bowles, cu care s-a și căsătorit, în 1973.
În schimb, Prințul Charles, s-a căsătorit cu Prințesa Diana în 1981, iar în anul 1994, a recunoscut că a înșelat-o pe Lady Di. Un an mai târziu anunțului, Camilla divorța de soțul ei.
După o perioadă tensionată și controversată, urmată de moartea tragică a Prințesei Diana, Prințul Charles și Camilla își anunțau logodna, în 2005.
Întâlnirea a pus-o pe Prințesa Diana în ipostaza de a o confrunta pe Camilla și a spus la acea vreme că a fost unul dintre cele mai curajoase momente din viața ei, că s-a simțit eliberată și mândră, scăpând într-un final de neputință după șapte ani de frustrări și gelozii.
Atunci, la petrecere, nimeni nu o aștepta venind, mai ales la brațul soțului ei, Charles, iar la un moment dat, Diana a luat-o de-o parte pe Camilla și i-a cerut să schimbe câteva cuvinte între patru ochi.
"I-am spus: Camilla, ştiu exact ceea ce se întâmplă între voi. Mi-a răspuns: Nu ştiu la ce te referi. I-am zis că ştiu ce este între ea şi Charles. Atunci, ea mi-a zis ceva interesant: Ai tot ceea ce-ţi doreşti. Toţi bărbaţii din lumea asta sunt îndrăgostiţi de tine. Ai doi copii frumoşi. Ce vrei mai mult? I-am răspuns: Îmi vreau soţul", povestea Lady Diana.
Replica rivalei a întârziat să apară, dar gesturile i-au luat locul, pentru că a lăsat capul în pământ și a tăcut.
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Prințesa Kate, o figură extrem...
Cântăreţul Stromae a fost...
Bitcoin a stabilit un nou...