”Carnea” vegetală reîncearcă să-şi găsească drumul spre furculiţele franţuzeşti
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Încă puţin dezvoltată în Franţa, piaţa înlocuitorilor de carne pe bază de vegetale tremură sub impulsul unor noi actori. Dar oare francezii, mari iubitori de carne, se vor lăsa seduşi de adevăratele-false fripturi? - se întreabă AFP într-un material publicat marţi, scrie Agerpres. 

Pe hârtie, nu lipsesc argumentele în favoarea imitaţiei cărnii care înceară să reproducă gustul şi textura cărnii de vită, pui sau porc cu ingrediente de origine vegetală (cereale, oleaginoase, leguminoase etc).

Impactul asupra mediului este mult mai mic decât îl are cel al creşterii animalelor, nu sunt preocupări cu privire la starea acestora şi compoziţia respectă recomandarea autorităţilor sanitare de a reduce consumul de proteine animale.

De acum, 49% dintre gospodăriile franceze au cel puţin o persoană flexitară, preocupată să diminueze consumul de carne, faţă de 25% în urmă cu şase ani, potrivit datelor difuzate de Kantar World Panel.

Cu toate acestea, după o creştere cu două cifre faţă de 2016/2017, vânzările de înlocuitori vegetali (imitaţie de carne, pane vegetal, clătite pe bază de plante etc) în supermarketuri şi magazine medii au încetinit semnificativ în 2019, precizează pentru AFP Benjamin Hamel, cercetător la NielsenIQ.

Carnea vegetală nu mai este o nişă”

A devenit o adevărată tendinţă de bază, consideră Nicolas Dhers, director de proiect privind tranziţia alimentară la Carrefour, grup care şi-a creat propria marcă de distribuţie.

Încercăm să avem produse care sunt accesibile ca preţ şi sunt bune, a spus el, iar gustul este cheia acestei pieţe.

În Franţa, plăcerea, reţeta contează mai mult decât oriunde, remarcă Lydia Rabine, expertă în tendinţe de consum la compania Kantar. Suntem mai puţin într-o abordare funcţională a alimentaţiei decât ţările anglo-saxone, a explicat ea.

Marca Nestlé detectează, de asemenea, un potenţial de creştere foarte important pentru aceste produse în Franţa, o piaţă care nu este încă matură, spre deosebire de vecinii săi elveţieni şi germani. La fel, producătorul american Beyond Meat este optimist şi consideră că Franţa este un element important al strategiei sale de creştere pe termen lung în Europa.

În creştere cu 16% între noiembrie 2020 şi noiembrie 2021, vânzările rămân modeste (105 milioane de euro în această perioadă).

16% dintre francezi afirmă că au cumpărat deja produse care imită carnea



În total, 16% dintre francezi afirmă că au cumpărat deja produse care imită carnea cel puţin o dată pe an, potrivit Kantar. Pe rafturi, marca Le Bon vegetal de la Herta lansată în 2016 şi deţinută de Nestlé, deţine 54% din piaţa catering-ului vegetal. Fleury Michon şi diverse mărci distribuitoare sunt de asemenea prezente.

Brandurile lucrează şi cu lanţuri de fast-food şi restaurante. De acum, mai mult de şapte din zece gospodării franceze afirmă că cunosc ofertele vegetale de substituţie pentru carne şi lapte, potrivit Kantar.

Cu toate acestea, intenţia de cumpărare rămâne scăzută (mai puţin de 15%). Motive invocate: 42% dintre oameni pun pe primul loc gustul care nu le place sau "cred" că nu le place, 32% textura şi 27% preţul.

De asemenea, 28% cred că aceste produse sunt fabricate cu ingrediente nenaturale, aditivi, conservanţi, potenţiatori de aromă.

Caracterul ultra-procesat



Caracterul ultra-procesat al unora dintre aceşti înlocuitori a fost evidenţiat de revistele 60 Millions de Consommateurs şi Que Choisir. Acestea subliniază că potrivit studiilor ştiinţifice abuzul de alimente ultra-procesate este asociat cu un risc crescut de boli cardiovasculare sau diabet.

Pentru a se dezvolta, ofertele de imitaţie de carne trebuie să evolueze din punct de vedere al gustului dar şi spre mai puţină procesare şi un preţ mai accesibil, a conchis Lydia Rabine.

Banca Barclays apreciază că substitutele pentru carne pe bază de vegetale vor reprezenta 10% din piaţa mondială a cărnii până în 2030, adică 140 de miliarde de dolari. 

Articole similare

Cozonac pentru Paști. Rețeta pas cu pas

Iată o rețetă simplă pentru cozonac:

Musaca de post. Rețeta delicioasă

Musacaua de post este ideală în această perioadă. Iată cum se prepară...

Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci zilnic avocado

Avocado și-au câștigat un loc de cinste în inimile...

Ce se întâmplă cu corpul tău când mănânci nuci în fiecare zi

Nucile au o multitudine de efecte benefice asupra...

Ceaiuri bune pentru ameliorarea simptomelor de burnout

Iată care sunt cele mai bune ceaiuri pentru situațiile...


Top citite
Foto: Agerpres

Gioconda a lui Leonardo da Vinci, celebra Mona Lisa, ar putea beneficia de condiții îmbunătățite de expunere, anunță președinta muzeului Luvru

Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Doi urși panda gigant ajung în SUA din China. Cooperare pentru protecția speciei

Fotografie de la Pixabay

Pe insula Capri, italienii nu mai au loc de turişti

Foto cu rol ilustrativ: Freepik

China, pregătită să lanseze sonda lunară Chang'e 6. Obiectivul este colectarea de probe de pe partea întunecată a Lunii

Fotografie de la PhotoMIX Company/Pexels

Activitățile de lucru cu publicul suspendate între 1 și 6 mai, anunță MAI

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Rugăciuni pentru ziua de Florii


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Echilibrul dintre viața profesională și personală

Cu toate cerințele și responsabilitățile zilnice, poate...

Pe insula Capri, italienii nu mai au loc de turişti

Până la 16.000 de turişti ajung zilnic pe insula Capri...

pixel