Focul lui Sumedru este o tradiție românească ce datează din cele mai vechi timpuri. În noaptea de 25 spre 26 octombrie, înaintea sărbătorii Sfântului Dimitrie, care este considerat apărătorul păstorilor, se aprind focuri și tinerii se adună în jurul acestora.

În credinţa populară, anul este împărţit în două anotimpuri: vară şi iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe „încuie” iarna şi înfrunzeşte întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzeşte codrul şi usucă toate plantele. Există credinţa că, în ziua Sf. Dumitru, căldura intră în pământ şi gerul începe să-şi arate colţii.

Tradiția focului de Sumedru este cunoscută și ca ziua când se desfac stânile, obiceiul transhumanței spune că peste iarnă oile sunt coborâte la vale de la pășunile de munte unde au stat peste vară.

Odinioară, flăcările erau aprinse pe înălțimile dealurilor pentru a putea fi observate de la depărtare. În mijlocul focului era așezată tulpina unui copac tăiat din pădure, simbol al zeului care renaște an de an după moarte. În anumite regiuni, copiii din sat încă fac acest foc folosind crengi de brad și bucăți de cauciuc. Comunitatea satului se adună în jurul focului și împarte dulciuri copiilor, ca gest de recunoștință și mulțumire.

Există o legendă care spune că scopul focului este de a alunga spiritele rele. Deși multe dintre tradițiile străvechi nu se mai păstrează, de aceasta încă se ține cont în zonele rurale.

Sumedru este asociat cu moartea naturii verzi, cu sosirea iernii şi a frigului. Sumedru este considerat o tradiție păgână, dar a preluat numele şi data de celebrare ale Sfântului Dumitru, din calendarul ortodox. În legende, Sumedru era un om obişnuit, crescător de animale sau un sfânt care umbla pe pământ însoţit adesea de Sângiorz, conform Libertatea.