Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Locuințele moderne, dar și cele mai vechi, modificate, au vrut să se alinieze tendinței occidentale, cea cu spații deschise între bucătărie și camera de zi. Însă de multe ori această ”deschidere” înseamnă un miros de mâncare în toată casa, lucru care nu este plăcut pentru toată lumea. Mai ales în cazul ”bucătăriei românești”, care uneori înseamnă și prăjeli, unul dintre cele mai pătrunzătoare mirosuri.
Vine sezonul sărbătorilor, cu miresme care aduc aminte de cozonacii bunicii, dar și cu mirosul de carne friptă sau de sarmale, motiv pentru care gospodinele caută variante de a scăpa de acestea.
Iată cinci metode ieftine și ecologice pe care le puteți folosi în bucătăria dvs, după ce ați gătit.
Fierbeți lămâi
Faceți un ”abur de lămâie” pentru a neutraliza mirosurile înțepătoare. Pur și simplu tăiați o lămâie în jumătate, adăugați-o într-o oală cu apă clocotită și lăsați-o să fiarbă timp de zece minute.
Sau, dacă v-au rămas coji sau bucățele de lămâie de la gătit, le puteți fierbe și pe acelea! Pentru a elimina și mai mult mirosurile, presărați în apă o lingură sau două de bicarbonat de sodiu.
FOTO: Freepik @olganosova
Lăsați un bol cu bicarbonat de sodiu sau oțet afară peste noapte
Dacă cina v-a lăsat cu mirosuri încăpățânate, încercați să lăsați un bol sau două de bicarbonat de sodiu sau oțet pe masă peste noapte. De asemenea, puteți găti cu unul în apropiere pentru a absorbi mirosul pe măsură ce apare.
Folosiți un abur de oțet
Asemănător cu fierberea lămâilor sau cu prepararea unui potpourri pe aragaz, aburul de oțet este o modalitate excelentă de a neutraliza mirosurile puternice. Adăugați o jumătate de ceașcă de oțet la o ceașcă de apă și fierbeți pe aragaz în timp ce gătiți (sau după) pentru a absorbi orice miros din aer.
Folosiți zațul de cafea
Cine nu iubește deja mirosul de cafea dimineața? Prepararea unei cafele proaspete sau plasarea zațului de cafea în boluri puțin adânci în jurul bucătăriei dvs. poate ajuta la absorbirea mirosurilor de gătit.
Deschideți ferestrele și hota de bucătărie
Acest lucru poate părea evident, dar una dintre cele mai bune modalități de a scăpa de mirosuri este de a le evacua din casă prin deschiderea ferestrelor și prin folosirea ventilatorului de deasupra aragazului, dacă aveți unul.
Fiți proactivi și porniți ventilația și/sau deschideți câteva ferestre dacă veți găti alimente urât mirositoare, cum ar fi peștele sau broccoli - ventilația este esențială, notează All Recipes.
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Prințesa Kate, o figură extrem...
Iată de ce octombrie este...
Otis Redding, cântărețul de...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...