Corina Caragea, pregătită de Sărbătorile Pascale: Abia aștept să mănânc cozonac și drob. Trucul simplu pentru a-și menține greutatea
Autor: Andreea Cercel
Data actualizării:
Data publicării:
Corina Caragea a dezvăluit cum își va petrece sărbătorile de Paște.

Corina Caragea este adepta sărbătorilor petrecute la sat, locul care îi amintește cel mai mult de copilărie. Celebra prezentatoare de la ProTV abia așteaptă să se întâlnească cu cei dragi și să mănânce cât mai multe preparate tradiționale românești.

"Cred că sărbătorile nu se simt nicăieri mai bine ca la sat, iar pe blogul meu găsiți 5 idei pentru o astfel de mini-vacanță în care ne întoarcem la tradiții, ne relaxăm și ne bucurăm de natură, de liniște și de obiceiurile specifice zonei alese.

Desigur că locurile natale vor rămâne mereu pe primul loc în inima mea, mai ales că vacanța în Maramureș m-a teleportat înapoi în copilărie, când marea mea bucurie era…de a învinge prietenii de pe uliță la competiția ouălor vopsite de Paște, la numărătoarea covrigilor primiți la colindat de Crăciun sau să ne gătim duminică să mergem la biserică.", a spus Corina Caragea, potrivit ego.ro

Corina Caragea așteaptă cu nerăbdare Sărbătorile Pascale

"Abia aștept să mănânc cozonac și drob, să ciocnesc ouă cu prietenii și ăsta să fie un nou pretext ca să ne adunăm, să mergem înainte la Slujba de Înviere și să râdem unii de alții când vine vorba despre talentele în bucătărie.", a mai adăugat aceasta.

Ce amintire dn copilărie are Corina Caragea legată de această sărbătoare

"Cu siguranță, vacanțele la bunici, la țară. De aceea am și început acest interviu cu recomandarea de a sărbători Paștele la sat. Amintirile mele cele mai frumoase sunt de acolo, au coloana sonoră a colindelor de Crăciun și mirosul cozonacilor făcuți de mamaie, aburinzi, îmi amintesc de împărtășania la bisericuța din sat, slujba de duminică la care mergeam cu tataie, cum vopsea mamaie ouă și făcea model cu foaia de ceapă…", a mai spus ea.

Ce mănâncă vedeta de sărbători și cum reușește să-și mențină silueta

"Cozonac și drob de pui. Oricum, sunt fan mâncare românească și de sărbători gust cu poftă din toate – piftie, șorici, drob, sarmale, gogoși, cozonaci, tot ce gătesc alții, că eu nu mă pricep.

Am grijă ca la masa de Paște să nu exagerez. Iau câte puțin din toate, îmi pun două sarmale în farfurie, nu 5, iau o felie de cozonac, nu tot, știu când să mă opresc. Și un truc este să mă satur repede dacă încep cu ciorba sau cu supa. Alcool nu beau niciodată.", a încheiat prezentatoarea TV.

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole
pixel