Criza cipurilor și a semiconductorilor nu s-a terminat! Când își va atinge apogeul și ce efecte va avea
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Criza globală a cipurilor este departe de a se fi încheiat, spun experții. 

Lipsa globală de cipuri nu s-a încheiat încă, iar războiul din Ucraina continuă să pună presiune pe aprovizionarea cu piese importante necesare indistriilor auto, robotică și automatică, a declarat marți un analist pentru CNBC.

”Aprovizionarea cu semiconductori nu își va reveni imediat. Există o mulțime de materii prime, precum gazele, care au fost necesare pentru producerea acelor semiconductori”, a declarat Vinay Gupta, directorul de cercetare Asia-Pacific al International Data Corporation, pentru ”Squawk Box Asia” de la CNBC.

Citând provocările lanțului de aprovizionare din cauza războiului Rusiei cu Ucraina, Gupta a spus că cele două țări captează o mare parte din cota de piață, Rusia și Ucraina fiind cei mai mari exportatori de cripton, un gaz utilizat în producția de cipuri. Neonul este, de asemenea, esențial pentru procesul de fabricare a cipurilor și este folosit pentru lasere, cunoscute sub numele de litografie, unde mașinile sculptează modele pe bucăți minuscule de siliciu realizate de companii precum Samsung, Intel și TSMC.

Neonul este produs în majoritate în Ucraina

Mai mult de jumătate din neonul din lume este produs de o mână de companii din Ucraina, potrivit lui Peter Hanbury, analist de semiconductori la firma de cercetare Bain & Co. Semiconductorii sunt folosiți în orice, de la telefoane mobile și computere până la mașini, precum și electrocasnice.

Întreruperea lanțului de aprovizionare și creșterea costurilor vor însemna, de asemenea, că ”prețul mediu de vânzare al dispozitivelor va crește, iar furnizorii de infrastructură îl vor transmite apoi clienților”, a adăugat Gupta.

Creșterea inflației și așteptările unei mai mari înăspriri monetare provoacă deja o ”încetinire condusă de consumatori. Cheltuielile IT, în special cheltuielile IT ale consumatorilor, dau semne de recesiune”, a spus Gupta.

Băncile și guvernele ar putea încerca să echilibreze inflația și ratele dobânzilor

În timp ce cheltuielile pentru IT al unei întreprinderi, care includ servicii software, cloud și servicii IT, sunt încă la un nivel tabil, inflația a determinat companiile ”să-și protejeze bugetele IT în prezent”.

Împreună cu creșterea ratelor dobânzilor în întreaga lume, această încetinire va știrbi din evoluția economică. 

”Dar speranța este că aceasta va fi o încetinire superficială, deoarece guvernul și băncile centrale încearcă să echilibreze inflația în creștere și ratele dobânzilor”, a adăugat Gupta.

Săptămâna trecută, declarațiile a doi oficiali au indicat că Rezerva Federală este pe cale să facă o nouă creștere bruscă a ratei dobânzii în iulie și poate și în septembrie, chiar dacă încetinește economia.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Captura Facebook

Află când se difuzează "Singur Acasă"



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel