„M-au îmbrăcat în albastru. Putea fi folosit și green screen, dar blue screen-ul e mult mai bun pentru cadrele întunecate, specifice pentru Tim Burton (producătorul executiv al serialului). Ei mă scoteau apoi în VFX, ideea e că mâna era machiată și... multă lume e curioasă cum puneau lucrurile înapoi, în spatele meu. Nu erau cadre fixe mereu. De fiecare dacă când filmam ceva mai trăgeau încă o dată cadrul, fără mine în el. Foloseau exact aceeași mișcare de cameră, măsurată perfect. Nu era filmat de un robot, totul a fost manual, a fost o muncă foarte grea.

Erau camerele pe dolly de multe ori, adică nu s-a filmat „hand-held” sau ceva, decât foarte rar. A fost o singură excepție pentru că am văzut că au postat ceva despre mine, despre momentul când au fost filmate niște scene pe un dolly făcut ca un pat, pe care stăteam pe burtă și mă împingea cineva ca să alerge mânuța... să nu stau aplecat și să alerg. Și stătea cineva care alerga cot la cot cu mine sau stătea întins cu mine și filma mânuța, în rest s-a tratat exact ca un personaj normal. După ce făceau cut-ul, mai filmau încă o dată fără mine. Jena (protagonista) făcea aceleași lucruri, cameramanul făcea același lucru, după ce filmau și al doilea cadru fără mine veneau și cei de la VFX cu o groază de DSLR-uri în jur ca să scaneze cum ar fi tot ce e înconjurător și să vadă exact de unde vin lumini și chestii. Asta a ajutat cel mai mult pentru că vedeau din ce direcție vin luminile. După aceea veneau cu un „croma ball”, care era o minge, o sferă... o parte lucioasă, pe o parte mată, care vedea exact cum bate lumina din mai multe unghiuri.

După care venea iarăși altcineva cu o plachetă foarte mare de culori, ca să vadă cum se reflectă fiecare culoare, în fiecare lumină. Și tot procesul ăsta era pentru o singură scenă, de o secundă sau două, cu Thing”, a explicat Victor Dorobanțu în cadrul podcastului „La fileu”, prezentat de Speak.