Cum a rămas Vrăjitoarea din Banat în istorie drept una dintre cele mai cunoscute criminale în serie
Autor: Liana Ganea
Data publicării:
Ana di Pištonja, cunoscută și sub numele de Baba Anujka sau Vrăjitoarea din Banat, a fost o chimistă amatoare care-a rămas în istorie drept una din femeile cu cel mai rece sânge din lume. A ucis aproximativ 150 de persoane cu "vrăjile" ei.

Originea Babei Anujka este învăluită în mister. Unele surse susțin că s-a născut în 1838, în regiunea Banat din România de astăzi, dar viața ei a fost legată de satul sârbesc Vladimirovac, din provincia Voievodina de astăzi. Fiind fiica unui boier bogat, Ana a avut parte de o copilărie liniștită și o educație bună, dar a devenit mizantropă la vârsta de 20 de ani, după ce a fost sedusă de un ofițer austriac care, în cele din urmă, a lăsat-o cu inima frântă și cu o infecție cu sifilis. Și-a găsit refugiu în chimie și a devenit cunoscută ca vindecătoare și „vraci” care, pentru prețul corect, putea face pe oricine să „dispară”.

După ce s-a izolat de lume timp de câțiva ani, Ana di Pištonja s-ar fi căsătorit cu un moșier cu care a avut cinci copii. Din păcate, doar unul dintre ei a ajuns la maturitate. Soțul ei, mult mai în vârstă decât ea, a murit după 20 de ani de căsnicie, iar după moartea lui femeia și-a consolidat faima de Vrăjitoarea din Banat, scrie Weird History Facts. După moartea soțului ei, Anujka a transformat o aripă a casei lor din Vladimirovac într-un laborator de chimie, unde a început să experimenteze diverse amestecuri. Faima ei de vindecătoare a crescut tot mai mult printre oamenii din Banat, dar femeia s-a deprins și cu poțiuni mai controversate.

Otrava salvatoare

Femeia îi ajuta pe soldați să scape de armată dându-le otravă slabă cât să-i facă să să se îmbolnăvească, dar fără a le pune viața în pericol, iar pe soții le scăpa de soții pe care îi urau dându-le așa-numita „apă magică”. Potrivit unui articol de pe Wikipedia despre chimista amatoare, „când i se spunea despre o problemă matrimonială, Anujka își întreba clientul: „Cât de grea este această problemă?”, ceea ce însemna: „Care este masa corporală a victimei?” Apoi, calcula doza de arsenic necesară pentru ca „problema” să treacă fără ca cineva să își dea seama că omul a fost otrăvit.”

Baba Anujka le dădea „apa magică” clienților ei, care erau în majoritate femei, și le făcea instructajul despre cum să o administreze. Victimele, de obicei, mureau după aproximativ opt zile.

Citeşte mai mult pe DCNews

În ultimii ani din viaţă a dat de bănuit

În 1924, una dintre clientele ei obișnuite, Stana Momirov, a folosit „apă magică” pentru a-și ucide soțul, pe Lazar Ludoški, iar când un unchi al celui de-al doilea soț al ei a murit și el în circumstanțe similare, autoritățile au început să intre la bănuieli. În decembrie 1926, Ana di Pištonja i-a vândut apă magică lui Sima Momirov și soției sale, Sofija, care intenționau să-l ucidă pe tatăl lui Sima, Nikola, în vârstă de 70 de ani. Au reușit, dar fapta lor a devenit parte a „Proceselor Momirov”, în care Baba Anujka a fost acuzată că a fost complice la uciderea lui Lazar Ludoški și a lui Nikola Momirov. În ciuda faptului că a negat că le-a vândut vreodată apă magică lui Stan și Sima Momirov, la analiza cadavrelor victimelor s-au găsit urme de arsenic, iar mărturiile clienților ei i-au adus popularei fitoterapeute o condamnare la 15 ani de închisoare. Femeia avea 90 de ani când a fost pronunțată sentința, dar a mai rezistat cumva încă opt ani în spatele gratiilor, fiind apoi eliberată din cauza vârstei sale înaintate. Baba Anujka și-a petrecut ultimii doi ani din viață în casa ei din Vladimirovac. A murit pe 1 septembrie 1938, la vârsta de 100 de ani, dar reputația ei ca unul dintre cei mai prolifici criminali în serie din istoria omenirii a devenit legendară.

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel