Dwayne Johnson a vorbit despre lupta sa cu depresia
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Dwayne Johnson a vorbit pentru prima oară despre lupta sa cu depresia de-a lungul anilor, scrie AS USA.

Johnson a explicat că a intrat pentru prima dată în depresie în timp ce era student la Universitatea din Miami după o accidentare la umăr care i-a întrerupt cariera de în fotbalul american.

"Prima mea luptă cu depresia a fost acolo, în Miami. Nu mai vroiam să merg la școală, eram gata să plec. Nu am luat niciun examen intermediar și am plecat pur și simplu", a spus el.

"Dar ceea ce este interesant este că la acea vreme nu știam care e problema. Nu știam ce este sănătatea mintală, nu știam ce este depresia. Știam doar că nu voiam să mai fiu acolo".

Multiplele întâlniri ale lui Johnson cu depresia

A doua ”întâlnire” a actorului cu depresia a avut loc în 2007, după divorțul de fosta soție Dany Garcia.

"Ani mai târziu, prin 2017 sau cam așa ceva, am trecut din nou prin asta. Din fericire, am avut câțiva prieteni pe care mă puteam sprijini și am putu să le spun că nu mi-e bine”, a povestit Dwayne ”The Rock” Johnson.

Vindecare și recuperare

Vineri, Johnson a transmis un mesaj despre sănătatea mintală pe Instagram-ul său.

"Am muncit din greu de-a lungul anilor pentru a dobândi instrumentele emoționale pentru a trece prin orice durere mentală care ar putea veni să mă testeze", a scris el. "Dar, cu ani în urmă, nu știam ce înseamnă lupta pentru sănătate mintală.

”Ca bărbați, nu vorbeam despre asta. Am mers mai departe. Nu este sănătos, dar este tot ce știam. Dacă treci prin probleme care se transformă în iad mental, cel mai important lucru pe care îl poți face este să vorbești cu cineva”, a spus actorul și a continuat: ”Nu poate fi reparată starea mentală dacă păstrezi durerea în tine. Să ai curajul de a vorbi cu cineva despre problema ta este superputerea ta. Mi-am pierdut doi prieteni care s-au sinucis”, a mai spus Johnson.

"Vorbește cu cineva. În ciuda modului în care te simți, nu ești niciodată singur”, a mai îndemnat The Rock.

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel