Economistul Adrian Negrescu aruncă în aer măsurile sociale anunțate de Guvern. Cel mai puternic avertisment
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Analistul economic Adrian Negrescu se declară rezervat privind efectele pozitive ale pachetului de măsuri sociale, anunțat de premier.

Anunțul premierului Nicolae Ciucă, prin care se anunța că ”s-a decis lansarea unui nou pachet de măsuri sociale și economice Sprijin pentru România, în valoare de 1,1 miliarde euro“, a fost comentat de Adrian Negrescu.

Analistul este de părere că măsurile avute în vedere cântăresc prea puțin pentru ca Guvernul să poată să ”repornească motoarele economiei României”.

Negrescu remarcă faptul că se pune accent pe acțiunile de natură socială și avertizează cu privire la iminența stagflației.

Sunt câteva măsuri menite să-i ajute pe cei nevoiași, sunt câteva măsuri sub semnul întrebării, legate de eficiența în lupta cu inflația, și sunt câteva care ridică semne de întrebare cu privire la rolul statului în economie. Faptul că creștem salariile bugetarilor, dar nu luăm măsuri pentru sectorul privat.

Se continuă discriminarea între cei care au pensii de până în 2.000 de lei și cei care au pensii mai mari de 2.000 de lei. Rămân multe semne de întrebare privind asumările privind cheltuirea banului public, privind reducerea cheltuielilor statului cu 10% într-un an în care principala provocare este inflația, iar măsurile trebuiau să vizeze această problemă, mai puțin zona de protecție socială doar a unei categorii a populației”.

Economistul nu este convins că măsurile anunțate vor ajuta economia României.

”Nu avem un studiu de impact, o detaliere a măsurilor economice și nu vedem un studiu de caz legat de modul în care aceste măsuri vor ajuta în mod real economia să producă mai mulți bani pentru ca statul, aflat într-un deficit bugetar din ce în ce mai mare, să se mențină pe linia de plutire”, remarcă Negrescu.

Restructurarea aparatului public, ”fata morgana”

Analistul economic este convins că reducerea cheltuielilor bugetare pentru bunuri și servicii și pentru funcționarea statului este o măsură insuficientă în condițiile în care subiectul restructurării aparatului public ”rămâne o fata morgana”, un proiect care se amână în continuare.

În opinia acestuia, guvernul vine cu un pachet de măsuri mai degrabă de natură socială, care nu se axează pe susținerea economică a României.

”Suntem în pragul recesiunii. Am avut un prim trimestru în care economia a evoluat cât de cât bine, pe baza cheltuielilor românilor, dar trimestrele II și II se anunță două trimestre de stagflație, de stagnare economică și creștere a prețurilor. Deci, este un an extrem de dificil, iar statul întârzie să ia măsuri de natură să repornească motoarele economiei României, să ajute companiile să reziste în această perioadă, în care principala provocare o reprezintă inflația”, conchide Negrescu.

Ce conține pachetul de sprijin: 

- Amânarea pentru 9 luni a ratelor la bănci pentru cetățenii și companiile care se confruntă cu dificultăți financiare din cauza crizelor multiple din ultima perioadă.

- Acordarea unui sfert din diferența de salariu, în conformitate cu Legea salarizării unitare, cuvenită categoriilor de salariați din sistemul public.

- Acordarea unui sprijin unic de 700 de lei pentru toți pensionarii cu pensii sub 2.000 lei.

- Diminuarea cheltuielilor bugetare cu cel puțin 10 %, cu excepția celor cu investițiile, salariile, pensiile, asistența socială;

- Suspendarea angajărilor la stat;

- Accelerarea absorbției fondurilor europene din programele operaționale și PNRR.

- Creșterea colectării veniturilor la bugetul general consolidat al statului cu 10 miliarde de lei. 

Articole similare

Tesla reduce preţurile în urma încetinirii vânzărilor

Tesla Inc a scăzut prețurile în China și SUA, piețele...

Cazul unui contabil care lucrează cu 200 de facturi zilnic

Deși operează cu 200 de facturi zilnic, un contabil...

Previziunile BNR despre creșterea economică

Vezi în articol care sunt previziunile BNR despre...

Finlanda a cumpărat ”Praștia lui David” din Israel

Este o dorință mai veche a Finlandei. 


Top citite
Rusia va transforma fosta uzină Toyota de lângă Sankt Petersburg într-un centru de producție de limuzine

Rusia va transforma fosta uzină Toyota de lângă Sankt Petersburg într-un centru de producție de limuzine

Tyla debutează fulminant la Met Gala 2024 într-o rochie sculptată din nisip

Ariana Grande / Sursa: flickr.com

Ariana Grande a oferit o reprezentație surpriză la Gala Met 2024

Captura Instagram

Rochia lui Jennifer Lopez de la Met Gala conține 2,5 milioane de mărgele

Sursa: captură Youtube SharpTone Records

Piesa zilei: Unfamiliar | Currents

Eurovision

Concurenta Israelului la Eurovision, Eden Golan, speră să ''unească prin muzică''


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Shakira a vorbit despre filmul Barbie: Fiii mei l-au urât

Vedeta columbiană de muzică pop și mamă a doi băieți nu...

Keith Richards nu mai ascultă muzică rock de zeci de ani

Keith Richards nu este un adept al rockului.

pixel