Festivalul de Film Sundance s-a deschis cu un documentar dedicat prinţesei Diana
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Festivalul de Film Sundance, care se desfăşoară în 2022 tot într-o formulă 100% virtuală din cauza pandemiei de coronavirus, s-a deschis cu un documentar dedicat prinţesei Diana şi problemelor ei cu familia regală britanică, relatează sâmbătă AFP.

Valurile succesive de COVID-19 i-au forţat pe mulţi cineaşti să adapteze modul în care lucrează, iar pelicula "The Princess" face parte din această serie de filme prezente la festivalul Sundance, care au fost realizate exclusiv cu ajutorul imaginilor de arhivă, scrie Agerpres.

Fără un narator, documentarul transpune spectatorul în vremea căsătoriei tumultoase a prinţesei Dianei cu prinţul Charles, explorând impactul pe care mass-media şi obsesia publică l-ar fi putut avea asupra acestei uniuni.

"Este un fel de tragedie shakespeariană, dar o tragedie pe care mulţi dintre noi am cunoscut-o, şi la care chiar am asistat", a declarat joi seara regizorul filmului "The Princess", Ed Perkins, în deschiderea festivalului ce se desfăşoară în perioada 20-30 ianuarie.

Multe documentare consacrate acestei perioade din viaţa prinţesei au încercat "să pătrundă în mintea Dianei". Ed Perkins a ales să analizeze modul în care presa şi publicul de la acea vreme au perceput-o şi judecat-o pe "prinţesa inimilor".

Interviuri stângace acordate de cuplul princiar



Filmul trece astfel în revistă interviuri stângace acordate de cuplul princiar la televizor, presărate cu imagini care arată paparazzi cu teleobiective ascunşi în tufişuri şi plângându-se de neîncrederea Dianei faţă de ei.

Dispariţia tragică a prinţesei, într-un accident de maşină în 1997 la Paris, este ilustrată printr-un videoclip realizat de un grup de prieteni care urmăreau ştirile la televizor şi a căror bună dispoziţie iniţială se schimbă rapid după anunţul accidentului rutier mortal.

Regizorul Ed Perkins a afirmat că este conştient de nenumăratele documentare deja dedicate Dianei, dar explică că şi-a dorit prin filmul său să creeze ceva "mai imersiv şi experimental".

"The Princess" a apărut în momentul în care familia regală a Marii Britanii este afectată de plecarea prinţului Harry şi a soţiei sale Meghan, care susţin că s-au confruntat cu reacţii rasiste în cadrul familiei regale şi se judecă cu presa tabloidă pentru a-şi păstra intimitatea.

Printre alte filme proiectate



Printre alte filme proiectate în seara de deschidere a festivalului s-a numărat şi "Fire of Love", tot un documentar realizat pe baza imaginilor de arhivă, care urmăreşte parcursul şi sfârşitul tragic al vulcanologilor francezi Katia şi Maurice Krafft. Cuplul a murit în urma unei explozii a vulcanului Unzen din Japonia, în 1991.

Debutul regizoral al lui Jesse Eisenberg, o comedie intitulată "When You Finish Saving The World", cu Julianne Moore şi Finn Wolfhard, a fost, de asemenea, prezentat în premieră. Acest lungmetraj urmăreşte povestea unei familii americane cu probleme şi disputele dintre diferiţii ei membri de-a lungul mai multor decenii.

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole

Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis,...

pixel