Fiica lui Elvis, agresată de iubitul mamei ei?
Autor: Liana Ganea
Data publicării:
A fost abuzată Priscilla Presley?

Faptul că este singurul copil al Regelui Rock ‘n’ Roll a creat o presiune destul de mare pe Lisa Marie Presley. Fiica lui Elvis Presley a scos trei albume muzicale și se ocupă, împreună cu mama ei, de moștenirea lăsată de tatăl ei legendar. Puţini ştiu că părinții Lisei au avut un mariaj ciudat. Mama ei, Priscilla Presley, născută Beaulieu, n-avea mai mult de 14 ani când l-a întâlnit pe Elvis. În timp ce se afla încă în liceu, s-a mutat în Memphis, pentru a petrece tot mai mult timp cu noul ei prieten, la Graceland.

Căsnicie cu probleme

Pricilla nu reușea să se țină de școală prea bine, motiv pentru care cântărețul de 24 de ani îi dădea minorei amfetamine pentru a sta trează și-a putea învăța. Relația dintre Princilla și Elvis a fost întotdeauna dictată de el. Biography susține că Priscilla a declarat, la un moment dat, că se simțea „păpușa în carne și oase” a lui Elvis. El a insistat ca ea să-și facă dantura din porțelan și să-și vopsească părul în nuanța pe care o avea el. După nașterea Lisei Marie, Elvis a refuzat să mai aibă relaţii intime cu soția lui, pe care începuse să o înșele cu numeroase femei. Divorțul celor doi părinți s-a finalizat în 1973, când Lisa avea 5 ani, iar Elvis a murit când unicul lui copil avea 9 ani. Fetița a fost cea care l-a găsit pe Elvis Presley căzut la baie, aproape fără respirație.

Un nou bărbat a călcat pragul casei

După divorțul de Elvis, Priscilla Presley a început o relație cu modelul Michael Edwards, care avea o fiică de vârstă apropiată cu Lisa Marie, suține revista Interview. În 1978, Edwards a ținut să le spună celor de la revista People că, deși devenise mai apropiat de Lisa, el n-avea pretenția să-l înlocuiască vreodată pe tatăl ei, care de-abia murise.

Pricilla, Lisa și Michael locuiau împreună în Los Angeles, unde fetița intrase la o școală locală. Cu toate că Priscilla descria viața lor comună ca fiind una de vis, nu era deloc așa. După ce cei doi iubiți s-au despărțit, Edwards a scris o carte șocantă, denumită „Priscilla, Elvis și cu mine”, în care a descris atracția crescândă pe care o avea pentru Lisa, care era minoră la acea vreme. Se pare că aceata a întrerupt, la un moment dat, o ședință de înot cu Lisa Marie după ce a îmbrățișat-o pe adolescentă și și-a dat seama că era atras sexual de ea.

Comportament neadecvat

Într-un interviu oferit revistei Palyboy, Lisa Marie l-a descris pe Edwards ca fiind „bolnav”. Ea și-a adus aminte cum el încerca să intre în dormitorul ei, când era beat, și se purta cu ea... deplasat. Vorbind cu Daily Mail, Priscilla a dezvăluit că relația ei cu Edwards nu fusese ceea ce credea ea că era. După ce acesta a primit oferta de-a scoate o carte, el n-a ezitat deloc să vorbească pe șleau despre viața lor împreună, o viață care implică și un eventual abuz sexual asupra minorei Lisa Marie.

Citeşte mai mult pe clickpentrufemei.ro

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel