Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Seria "Armă Mortală" a contribuit fundamental la ascensiunea lui Mel Gibson, de la sfârşitul anilor '80 şi începutul deceniului '90.
Revista The Hollywood Reporter a informat luni că Donner demarase deja acest proiect cu diferiţi scenarişti, care lucrau la acest subiect, dar se pare că Mel Gibson va fi cel care se va ocupa de realizarea noului film după moartea lui Donner.
Avându-l ca partener de acţiune pe Danny Glover, franciza numără patru filme, lansate în 1987, 1989, 1992 şi 1998, dar şi un serial mai recent intitulat tot "Lethal Weapon", difuzat între 2016 şi 2019, cu o altă distribuţie.
Cel de-al cincilea lungmetraj "Lethal Weapon" presupune o nouă tentativă a lui Mel Gibson de a-şi relansa cariera intrată într-un con de umbră.
În ultimii ani, actorul a suscitat numeroase polemici, de la declaraţii antisemite sau rasiste şi conducerea maşinii în stare de ebrietate, până la acuzaţii de violenţă conjugală.
Câştigător al unui premiu Oscar pentru cea mai bună regie pentru filmul său "Braveheart" (1995), Mel Gibson a revenit în forţă în spatele camerei de filmare cu "Hacksaw Ridge" (2016), un film de război care a primit şase nominalizări la Oscar şi primul pe care l-a realizat după "Apocalypto" (2006).
Ca actor a jucat într-o lungă serie de filme cu buget redus, cu mici excepţii precum "Dragged Across Concrete" (2018) sau "The Professor and the Madman" (2019).
Cooptarea lui Gibson ca regizor la "Lethal Weapon" presupune şi o schimbare a stilului său regizoral, având în vedere că el a optat până acum pentru un stil mai visceral şi mai intens cum se vede, de exemplu, în filmul "The Passion of the Christ" (2004).
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Prințesa Kate, o figură extrem...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...