Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
În cadrul unui eveniment care a avut loc în urmă cu câteva zile la Chicago, fostul președinte american, George W. Bush, a vorbit despre o întâlnire memorabilă cu preşedintele rus Vladimir Putin, de pe vremea când Bush era președinte în exercițiu al Americii.
În timpul administraţiei lui George W. Bush, Vladimir Putin era căsătorit cu Ludmila, mama celor două fiice ale sale, de care a divorţat în anul 2014. În ciuda acestei căsnicii, încă din anul 2008, s-a spus că președintele rus, în vârstă de 69 de ani, ar avea o legătură romantică cu fosta mare legendă a gimnasticii ritmice, Alina Kabaeva, în vârstă de 38 de ani.
În povestea sa, George W. Bush a ținut să menționeze că întâmplarea cu Putin a avut loc înainte ca el să intre într-o relație cu gimnasta.
"I l-am prezentat lui Vladimir Putin pe Barney, căţelul nostru Scottish terrier, şi lui Putin nu i-a plăcut de el. Un an mai târziu, Laura şi cu mine i-am vizitat pe Vladimir şi pe soţia lui. Asta a fost înainte ca el să decidă să trăiască cu o gimnastă cu 30 de ani mai tânără.
Și el ne-a zis: Vreau să-mi cunoaşteţi şi voi câinele!
A intrat cu un animal imens şi-a zis: Este mai mare, mai puternic şi mai rapid decât Barney", a povestit George W. Bush, potrivit Daily Mail.
Se zvonește că Vladimir Putin și Alina Kabaeva ar avea mai mulţi copii împreună, mai ales după ce fosta gimnastă a dispărut din atenţia publică timp de mai bine de doi ani şi jumătate.
Cu toate acestea, ea a reapărut în public în luna august a anului trecut, când a vorbit despre o nedreptate făcută unei gimnaste ruse.
Apariția ei la televizor de atunci a ridicat mari semne de întrebare, pentru că pe degetul său a fost observată o verighetă. Acest lucru a dus la zvonul că ea și Vladimir Putin s-ar fi căsătorit în mare secret.
Citește și:
WRS va reprezenta România la Eurovision. ASCULTĂ piesa explozivă cu șanse reale de CÂȘTIG la Torino
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Prințesa Kate, o figură extrem...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...