Johnny Depp a compus o melodie despre procesul de defăimare intentat lui Amber Heard
Autor: Ciprian Dumitrache
Data publicării:
Johnny Depp a compus un cântec despre experienţa trăită în timpul îndelungatului şi intens mediatizatului proces de defăimare intentat fostei sale soţii, Amber Heard, relatează duminică The Guardian.

Artistul se folosește de cel mai recent album al său pentru a cânta despre câștigarea procesului său controversat pentru defăimare, intentat fostei sale soții Amber Heard.

Depp a scris două melodii speciale, împreună cu Beck, fostul chitarist de la Yardbirds. Melodiile par să dezvăluie sentimentele lui Depp în timpul procesului istovitor, care a durat câteva săptămâni, care a dezvăluit lumii aspecte mai puțin plăcute din anii de căsătorie a cuplului.

Piesa, ce urmează să fie lansată vineri, 15 iulie, este una dintre cele două melodii scrise de actorul american în cadrul unei colaborări cu chitaristul britanic Jeff Beck ce se va concretiza prin albumului intitulat "18".

Despre numele albumului, Beck a declarat: "Când Johnny şi cu mine am început să cântăm împreună, acest lucru ne-a aprins spiritul tineresc şi creativitatea. Glumeam că ne simţeam din nou ca la 18 ani, aşa că a devenit titlul albumului".

Primul single de pe acest album, "This is a Song for Miss Hedy Lamarr", este o melodie compusă de Depp. "Am fost uimit de ea", a declarat Beck referitor la această piesă. "Este unul dintre motivele pentru care l-am rugat să facă un album cu mine", a adăugat chitaristul.

Depp a adăugat: "Este o onoare extraordinară să cânt şi să scriu muzică cu Jeff, unul dintre adevăraţii grei şi cineva pe care acum sunt suficient de privilegiat să-l numesc fratele meu".

Actorul i s-a alăturat pe scenă chitaristului cu ocazia unor concerte susţinute de acesta în Marea Britanie în timpul procesului de defăimare şi se pare că intenţionează să concerteze cu Jeff Beck în următorul său turneu european.

Pe lângă cele două melodii scrise de Depp, noul album, înregistrat în decursul ultimilor trei ani, conţine de asemenea 13 melodii printre care se numără cover-uri Motown, Beach Boys, John Lennon, Velvet Underground şi Killing Joke.

Johnny Depp a ieşit învingător în luna iunie în procesul intentat fostei sale soţii Amber Heard, chiar dacă juraţii au ajuns la concluzia că cele două vedete de la Hollywood s-au defăimat reciproc prin intermediul presei. Juriul i-a dat dreptate vedetei din "Piraţii din Caraibe" pentru toate cele trei motive ale procesul de defăimare, acordându-i despăgubiri de 15 milioane de dolari, scrie Agerpres.

Ei au considerat în unanimitate că Amber Heard, 36 de ani, a făcut declaraţii false descriindu-se ca victimă a violenţei domestice şi că a acţionat în mod "rău intenţionat". Ea şi-a recunoscut "dezamăgirea inexprimabilă" într-un comunicat. Absent din sala de judecată, Johnny Depp a reacţionat sub forma unui mesaj postat pe Instagram. "Juriul m-a readus la viaţă", a scris el. 

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Tish Cyrus recunoaște că nu a vrut niciodată să divorțeze

FOTO: Pexels

Când începe vacanța de iarnă și câte zile libere au elevii și angajații

Mariah Carey: Pare real faptul că au trecut 30 de minute de când am lansat "All I Want For Christmas Is You"

Mariah Carey: Pare real faptul că au trecut 30 de minute de când am lansat "All I Want For Christmas Is You"

Captura Youtube

Candidatul cu peste 2 milioane de voturi pe care românii NU îl cunosc/VIDEO

Elton John / FOTO: https://www.facebook.com/EltonJohn/photos?

Elton John, devastat de pierderea vederii: Cum îi afectează cariera și viața de zi cu zi

Captura Facebook

Gabriel Cotabiță va fi incinerat astăzi



Cele mai noi articole

Gabriel Cotabiță va fi incinerat astăzi

Gabriel Cotabiță a murit, lăsând în urmă o durere imensă...

pixel