Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Starship este un vehicul spaţial super-greu, complet reutilizabil. Acesta este cel mai înalt şi mai puternic vehicul de lansare construit vreodată. Este alcătuit din două componente: un vehicul de transport spaţial - treapta superioară, şi o rachetă gigantică - treapta inferioară, denumită Super Heavy, care trimite vehiculul în spaţiu.
Vehiculul are înălţimea de 120 de metri şi a fost dezvoltat de compania lui Elon Musk de-a lungul mai multor ani pentru misiuni spaţiale dincolo de orbita terestră, spre Lună şi Marte.
Lansarea urmează să aibă loc de la baza spaţială Starbase, situată în partea sudică a statului american Texas. Fereastra de lansare de 150 de minute se deschide luni la ora locală 07:00 AM (12:00 GMT), a anunţat vineri SpaceX. În cazul în care lansarea va fi amânată luni, au fost prevăzute mai multe date de lansare în cursul săptămânii viitoare.
Rezultatele testului sunt evident incerte, însă SpaceX a anunţat, prin vocea lui Elon Musk, că succesul acestui test va fi evaluat în funcţie de "numărul învăţămintelor dobândite". "Succes poate, exaltare garantată!, a postat pe Twitter Elon Musk.
Acest vehicul spaţial nu a zburat niciodată în configuraţie completă. Treapta superioară a ansamblului, capsula Starship, care dă numele întregului vehicul, a fost testată într-o serie de zboruri suborbitale. Acest vehicul spaţial a fost ales de NASA pentru aselenizările din cadrul programului spaţial Artemis.
Vineri, Autoritatea americană pentru aviaţie civilă (FAA) a eliberat o licenţă de zbor pentru Starship "valabilă pentru următorii 5 ani". În viitor, cele două trepte ale vehiculului spaţial vor putea ateriza în condiţii optime pentru a fi refolosite. Însă pentru primul zbor de încercare atât capsula Starship cât şi racheta Super Heavy urmează să se prăbuşească în ocean.
Ideea unui vehicul spaţial complet reutilizabil, marea strategie a lui Elon Musk, este de a scădea preţurile de lansare. Fiecare lansare a Starship ar putea ajunge să coste "mai puţin de 10 milioane de dolari", a asigurat el.
În luna februarie SpaceX a realizat un impresionant test la sol al motoarelor rachetei Super Heavy. În total, 31 dintre cele 33 de motoare Raptor au fost activate , "cel mai mare număr de motoare de rachetă aprinse simultan din istorie", conform SpaceX.
În urmă cu câteva luni, racheta SLS, aparţinând NASA (98 de metri înălţime) a devenit racheta operaţională cea mai puternică din lume, după zborul său inaugural în cadrul misiunii selenare Artemis 1. Racheta SLS ar putea fi detronată în cursul săptămânii viitoare de racheta lui Elon Musk.
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Prințesa Kate, o figură extrem...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...