Marius Manole: „Cuplurile nu prea mai rezistă. Se chinuie câțiva ani, după care renunță”
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Marius Manole crede în destin și că nimic nu e întâmplător în viață. Cu toate astea, actorul nu pare a fi prea încrezător în relații și spune că i se pare că social media afectează stabilitatea cuplurilor. 

Într-un interviu pentu Spectacola, Marius Manole mărturisește că a reușit, în sfârșit, să găsească o armonie între viața profesională și cea personală. Actorul spune că reușește să se bucure altfel de lucrurile din jur, după ce a învățat să nu se mai lase copleșit de emoții. 


„Am descoperit că poți să ai viață personală foarte mișto, dacă nu te agiți inutil. Adică, nouă mult timp de ocupă emoțiile. Înainte de spectacol, cu trei patru ore, înainte de o filmare. Dar dacă renunți la chestia asta și îți propui doar să te bucuri, să nu fii perfect, să nu tinzi „mamă, să-mi iasă cel mai bine din viața mea”, și să te bucuri de ce ai de făcut, atunci emoțiile încep fix înainte de spectacol. Și atunci, timpul acela pe care l-ai fi petrecut măcinându-te, poți să-l petreci cu câinele tău, cu iubita, cu iubitul, cu gătitul. Într-o zi în care am spectacol, eu fac și piața, gătesc, mă duc și la o întâlnire, beau și o cafea. A trecut perioada aia în care în ziua spectacolului nu mai făceam nimic. Mi-am dat seama că viața trece, teatrul nu e așa de important”, a declarat Marius Manole pentru Spectacola. 


Întrebat dacă în viața lui există o poveste dragoste care „să le taie craca” admiratoarelor, actorul nu a vrut să confirme, dar nici să infirme, declarând că „nimic nu mai e stabil” în vremurile acestea. 


„În perioada asta nimic nu mai e stabil. Poți să ai o relație azi și mâine să nu mai fie. De tăiat craca, nu știu dacă e, că speranța există, și, vezi și tu, cuplurile nu prea mai rezistă. Cuplurile se chinuie câțiva ani, după care renunță, majoritatea. Se întâmplă ceva. Eu cred că toată nebunia asta cu Instagram-ul, cu Facebook-ul, cu perfecțiunea, cu omul perfect, cu abdomenul perfect, vacanța perfectă, cu tentațiile, că suntem oameni, suntem ușor îndrăgostibili, suntem destul de fragili în emoțiile noastre”, a declarat actorul. 

Actorul a mărturisit că el crede în destin și că este convins că lucrurile se întâmplă exact așa cum trebuie, la fel în viață, cât și în relațiile de dragoste.


„Eu cred în destin. La fel și în dragoste. Cred că lucrurile se întâmplă așa cum trebuie să se întâmplă. E o întâmplare că doi oameni rămân împreună o perioadă, după care se despart. Da, atâta le-a fost, s-au folosit unul de altul, s-au modificat unii pe alții, poate au avut nevoie unii de alții pentru o perioadă de timp, după care mergem mai departe, la următoarea relație. Dacă sunt oamenii care își întâlnesc sufletul pereche și trăiesc fericiți până la adânci bătrâneți, ăsta e un noroc și o mare fericire. Dar, dacă te uiți în jur, sunt din ce în ce mai puține cazuri. Acum, te și întrebi dacă poți rezista, sau dacă atunci când te îndrăgostești și ești deja într-o relație, dacă poți să spui „am o relație, nu vreau să...”. E foarte complicat de negociat chestia asta. Când te îndrăgostești, te îndrăgostești și aia e”, a mai spus el. 

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel