Până acum, oamenii de ştiinţă au estimat frecvenţa acestor impacturi folosind modele computerizate care asociau observaţii ale craterelor de meteoriţi de pe Lună şi imagini ale scoarţei marţiene realizate de sondele plasate pe orbita lui Marte.

Acele modele erau ajustate în funcţie de caracteristicile "Planetei Roşii". Mult mai masivă decât Luna şi mult mai apropiată de principala centură de asteroizi din Sistemul Solar, Marte este o ţintă predilectă pentru marile bucăţi de rocă ce plutesc în derivă în spaţiu.

În plus, fiind lipsită aproape complet de atmosferă - atmosfera sa este de 100 de ori mai rarefiată decât cea a Terrei -, Marte nu poate să conteze pe acest scut protector care, pe Pământ, are capacitatea de a dezintegra o parte dintre meteoriţi.

O echipă internaţională, coordonată de cercetători de la Ecole Polytechnique de Zurich (ETH) şi Imperial College din Londra, a publicat vineri în revista Nature Astronomy un studiu care oferă o nouă perspectivă asupra acestui subiect, cu ajutorul sunetelor.

"Pare să fie mai eficient să ascultăm impacturile decât să încercăm să le vedem, dacă vrem să înţelegem frecvenţa cu care ele se produc", a declarat Gareth Collins, coautor al studiului şi profesor la Imperial College din Londra, într-un comunicat al acestei universităţi britanice.

Şi ce ar putea fi mai bun în acest scop decât seismograful SEIS (Seismic Experiment for Interior Structure), un instrument fabricat sub coordonarea Centrului Naţional de Studii Spaţiale (CNES) din Franţa.

O sondă lansată de NASA, InSight, a plasat acest instrument în noiembrie 2018 în câmpia marţiană Elysium, permiţând pentru prima dată omenirii "să asculte" scoarţa planetei Marte. Obiectivul iniţial era acela de a măsura activitatea internă a planetei şi eventualele sale evenimente seismice.

"Ascultarea fiecărui impact"

Echipa de cercetători a utilizat acele date pentru a stabili că "Planeta Roşie" este lovită în fiecare an de 280-360 de meteoriţi care creează cratere cu diametre de cel puţin opt metri. "Această rată este de cinci ori mai mare decât numărul estimat doar pe baza imaginilor realizate pe orbită", a explicat Geraldine Zenhausern, cercetătoare la ETH, într-un comunicat al universităţii elveţiene.

Identificarea micilor cratere provocate de meteoriţi cu ajutorul unei sonde pe orbită este cu atât mai dificilă cu cât "Planeta Roşie" se confruntă frecvent cu furtuni de nisip care pot să mascheze astfel de evenimente.

"Deşi noile cratere pot fi mai vizibile pe un teren plan şi plin de praf, acest gen de teren nu acoperă decât jumătate din planetă", a explicat Geraldine Zenhausern. Avantajul seimografului constă în faptul că "el poate să asculte fiecare impact produs în raza de acţiune a sondei".

Calculele efectuate de aceşti oameni de ştiinţă s-au bazat pe identificarea unui tip special de unde acustice, care se propagă la suprafaţa planetei Marte după impactul cu meteoriţi. Aceste evenimente, denumite "Marsquake-VF" ("cutremure marţiene de înaltă frecvenţă"), le-au permis cercetătorilor să estimeze diametrul craterelor şi distanţa lor în raport cu sonda.

Apoi, cercetătorii au putut să calculeze numărul de cratere formate într-un an pe o anumită rază în jurul sondei, înainte să extrapoleze datele la scara întregii planete.

"Este primul studiu de acest tip, care determină cu ajutorul datelor seismologice, frecvenţa impacturilor dintre meteoriţi şi suprafaţa lui Marte", a declarat Domenico Giardini, profesor la ETH.

Aceste date "vor trebui să fie luate în considerare atunci când se planifică viitoarele misiuni pe Marte", a adăugat el. "Planeta Roşie" este lovită în fiecare lună, în medie, de un meteorit care formează un crater cu diametrul de cel puţin 30 de metri.