Dr. Mihaela Bilic, totul despre o alimentație echilibrată. Câtă carne ar trebui să consumăm
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a fost invitată în emisiunea Pastila de Frumusețe prezentată de Georgiana Ioniță, unde a vorbit despre o alimentație echilibrată, dar și despre cantitatea de carne pe care ar trebui să o consumăm săptămânal.

’’Nu realizăm că mâncarea, cel puțin pentru corpul nostru, înseamnă un aport de nutrienți, dar ea este foarte mult legată de partea emoțională și poate în mai mult de jumătate din cazuri, nu mâncăm pentru că ne lipsește fierul sau ne lipsesc proteinele, ci mâncăm ca să ne fie bine, să ne dea o stare de liniște, să ne bucure. Și într-o societate în care motivele de bucurie sunt din ce în ce mai puține și într-o lipsă de educație emoțională care nu știm noi ca individ de sine stătător să ne umplem viața cu astfel de ingredient care să ne bucure, mâncarea devine un prieten la nevoie, adică ea ne compensează toate aceste lipsuri și ’’beleaua’’ este că în final ne supărăm pe ea că ne-a îngrășat.’’, a declarat medicul nutriționist Mihaela Bilic.

Obezitatea este o problemă socială, spune medicul nutriționist Mihaela Bilic: ’’Societatea în care trăim are probleme mari de obezitate și de kilograme în plus care nu se datorează unui aport caloric, ok, aportul caloric este mai mare, dar cauza care stă la bază este că noi compensăm cu mâncare aceste lipsuri emoționale și atunci dacă am fi fericiți, dacă am fi împăcați, mulțumiți, nu am mânca atât de mult, deci e o atitudine care trebuie schimbată.’’

Medicul a vorbit și despre cantitatea de carne pe care este indicat să o consumăm săptămânal: ’’Cantitatea de carne consumată ar trebui să fie 500 de grame pe săptămână, dacă ținem cont că o porție corectă are 150 de grame, dimensiunea unei cărți de joc, atât de micuță este. Ar trebui așa, într-un calcul grosier, în aceste 500 de grame intră cam 3 porții, 3 porții de carne pe săptămână, dar atenție, inclus și mezelurile, nu doar friptura.’’, a adăugat medicul nutriționist Mihaela Bilic.

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel