Ikea raportează un profit mai ridicat, chiar și cu reduceri de preţuri
Inter IKEA, proprietarul celui...
Sunt trenuri moderne, care vor fi livrate în termen de 31 de luni de la semnarea contractului. Autoritatea pentru Reformă Feroviară a desemnat joi Alstom Feroviaria S.p.A. drept câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru achiziția de trenuri electrice inter-regionale RE-iR.
Oferta financiară a societății a fost de 1.309.065.880 lei fără TVA, contractul de achiziţie publică urmând a fi semnat de ambele părţi la finalul perioadei legale de contestaţii, conform Mediafax.
Finanțarea proiectului este asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare și bugetul de stat. Compania va livra 20 de trenuri electrice și va asigura mentenanța lor timp de 15 ani, mai arată sursa citată. Contractul mai prevede livrarea trenurilor în termen de 31 de luni de la semnarea documentului, precum și instruirea personalului în ceea ce privește exploatarea, operarea garniturilor și a aplicațiilor software.
Cătălin Drulă, fost ministru al Transporturilor, declara, într-un interviu pentru DCNews că ”de 15-20 de ani această cale ferată (din România n.r.) este subfinanțată și furată și prost manageriată, dar în primul rând prost finanțată. Investițiile în reparația șinelor, în vagoane și trenuri... ultimele investiții au fost în acele ”Săgeți albastre”, prin 2000. Anumite zone din rețea sunt la un standard mai bun, spre exemplu București-Constanța, se poate circula cu până la 150 de kilometri la oră, București - Brașov este decent de asemenea”, a declarat Cătălin Drulă.
Cătălin Drulă a dat exemplu Italia cu privire la investițiile făcute în sistemul feroviar.
Citește și: Chestionarul care-ţi spune dacă e nevoie să faci un test Covid-19
”Subfinanțarea nu e de ieri de azi, dar eu am propus în ședințele de coaliție, încinse pe tema asta, am spus că eu văd altceva. În loc de 7 ani, 50 de miliarde pentru ulițe asfaltate, nu că am ceva cu ulițele, trebuie asfaltate, dar avem niște priorități în România, vrem căi ferate, autostrăzi care să treacă munții, atunci propun pe 7 ani câte două miliarde de lei extra pentru calea ferată pentru a reface șinele și să cumpărăm material rulant. Dacă ne uităm la injecțiile de capital pe care le fac țările din restul Europei, păi Italia bagă undeva aproape de 8-10 miliarde de euro pe an subvenții în sistemul feroviar anual. Un sistem mult mai performant, care generează venituri mai mari”, a mai declarat Cătălin Drulă.
Inter IKEA, proprietarul celui...
Sezonul închirierilor de...
Taylor Swift își extinde...
Billy Ray Cyrus s-a declarat...
În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...
Miley Cyrus, în vârstă de 31 de...