Mit demontat. Mihaela Bilic: Sunt multe persoane care au impresia că pâinea neagră este prietena siluetei
Autor: Ema Apostu
Data publicării:
Medicul nutriționist Mihaela Bilic a demontat mitul pâinii negre care nu îngrașă. 

"Pâine albă sau neagră? Sunt multe persoane care au impresia că pâinea neagră este prietena siluetei. Pâinea albă este acuzată de toate relele, iar cea neagră pusă pe un piedestal, uitând că e vorba tot de pâine, adică un aliment de bază, ce trebuie să facă parte din dieta zilnică. Organizația Mondială a Sănătății ne recomandă să mâncăm 500 g de pâine pe zi!

Ce are diferit pâinea neagră? O făină mai puțin rafinată, care conține nu doar miezul bobului de grâu, ci și o parte din înveliș (tărâțe). Miezul bobului înseamnă proteine (gluten) și amidon (glucide lente), iar tărâțele înseamnă fibre, minerale și vitamine. Din păcate, mineralele și vitaminele din cereale nu pot fi utilizate decât în procent de 10%. Cât despre calorii, 100g pâine au în medie 240cal, indiferent de culoare. Aportul de fibre/tărâțe nu schimbă cu nimic conținutul caloric. Fibrele au zero calorii și nu hrănesc organismul, ci au rol mecanic, ajută la digestie prin accelerarea tranzitului intestinal.

"Faptul că e neagră nu înseamnă că nu are calorii"

Pâinea neagră este mai densă și mai grea, deci 100g paine neagră ocupă un volum mai mic și pare mai puțină decât 100g paine albă. O chiflă albă și pufoasă are 30g, în timp ce o chiflă Graham are cel puțin dublu, deși amândouă arată la fel ca dimensiune.

Concluzia: pâinea neagră are câteva grame de fibre în plus, dar și o densitate calorică mai mare. Atenție la cantitate, dacă nu vreți să vă îngrășați! O franzelă/baghetă are 400g, dar e umflată, pufoasă și pare multă. În schimb o pâine de secară are 500g și e mică cât doi pumni.Tăiați felia cât mai subțire, faptul că e neagră nu înseamnă că nu are calorii!", a scris Mihaela Bilic pe Facebook.

Iaurt cu fructe sau budincă?

"Iaurt cu fructe sau budincă? Multe persoane au impresia că e totuna dacă mănânci iaurt natur sau iaurt cu fructe. Americanii au făcut greșeala asta și acum sunt obezi. Iaurtul simplu este un produs lactat, de consumat regulat, în schimb iaurtul cu fructe este un desert cu conținut dublu de calorii și zahăr cât în înghețată! Cu siguranță e delicios, de aici pericolul să mâncăm prea mult/prea des.

Cea mai bună dovadă o avem dacă îl comparăm cu budinca/șarlota: au 105-108cal și 13-14g zahăr (2-3 lingurițe) la 100g produs… Atenție, recipientul de 500g din foto are 10-15 lingurițe de zahăr și conține 4 porții, nu una!!", a mai scris medicul nutriționist pe Facebook. 

Popcorn sau pufuleți? 

"Popcorn sau pufuleți? Fie că ne uităm la un film sau vrem să uităm de plictiseală/griji, ne trebuie ceva de ronțăit. Și dacă e fără gluten, cu atât mai bine! Ce variantă e mai sigură pentru siluetă? Pufuleții!! La capitolul materie primă sunt identice: porumb/mălai, ulei și sare. În popcorn avem mai mult ulei (27% grăsime), iar în pufuleți doar 10%. Caloriile pe 100g diferă și ele: 530 la popcorn și 427 la pufuleți. Sunt expandate prin căldură (umflate cu aer), deci au volum mare și greutate mic și asta e bine, ni se pare că mâncăm mult”, a scris Mihaela Bilic.

Articole similare

Cozonac pentru Paști. Rețeta pas cu pas

Iată o rețetă simplă pentru cozonac:

Musaca de post. Rețeta delicioasă

Musacaua de post este ideală în această perioadă. Iată cum se prepară...

Ce se întâmplă în corpul tău dacă mănânci zilnic avocado

Avocado și-au câștigat un loc de cinste în inimile...


Top citite
Sursa: captură Youtube System Of A Down Live

Piesa zilei: Lost In Hollywood | System of a Down

Sursa: Freepik

Ritmuri contemporane, esență clasică: "O noapte furtunoasă" revine pe scena Teatrului de Comedie

Sursa: Freepik

Unde se termină ficțiunea și începe realitatea? Daniel Radcliffe își separă drumul de J.K. Rowling din cauza comentariilor împotriva transexualilor

Sursa: captură Youtube The Late Show with Stephen Colbert

Pierderea Oscarului, o binecuvântare? Ethan Hawke dezvăluie cuvintele unui celebru producător

Sursa: Freepik

Transformă mielul într-o capodoperă culinară: Rețeta savuroasă de stufat!

Sursa: Freepik

Muzeul Satului împlinește 88 de ani și te invită la o serie de evenimente speciale!


DC Media Group Audience

Cele mai noi articole

Piesa zilei: Lost In Hollywood | System of a Down

Ce piesă o să asculți pe repeat astăzi? Dacă nu te-ai...

Chitaristul Duane Eddy a murit la vârsta de 86 de ani

Chitaristul american Duane Eddy, cunoscut pentru...

pixel