O expoziţie-eveniment dedicată lui Ramses al II-lea, ''regele regilor'', se deschide vineri la Paris
Autor: Elena Didilă
Data publicării:
La patru ani după succesul expoziţiei organizate în jurul "superstarului" faraonilor, Tutankhamon, la Paris are loc un nou eveniment somptuos, dedicat Egiptului Antic, al cărui punct culminant va fi expunerea sarcofagului lui Ramses al II-lea.

"Excepţională", "extrem de rară", "incredibilă": pentru Bénédicte Lhoyer, egiptolog şi consilier ştiinţific a acestei expoziţii care se deschide vineri, până la 6 septembrie, la Grande Halle de la Villette, cuvintele utilizate pentru descrierea acestei expoziţii nu sunt niciodată prea multe, informează Agerpres.

Singurul oraş din Europa

"Parisul va fi singurul oraş din Europa care va găzdui această expoziţie şi, mai ales, singurul care va prezenta sarcofagul lui Ramses al II-lea, datorită unei cooperări fără precedent între Franţa şi Egipt", a explicat ea pentru AFP.

În 2019, peste 1,4 milioane de persoane au vizitat expoziţia dedicată lui Tutankhamon. Expoziţia din acest an este dedicată celui care a fost adeseori numit "regele regilor", sau chiar "Regele Soare": Ramses al II-lea, faraon din dinastia a XIX-a.

"Este faraonul care a domnit cel mai mult (66 de ani), care s-a căsătorit - printre altele - cu cea mai frumoasă femeie din lume (Nefertari, însemnând 'cea mai frumoasă'), care a avut cea mai mare familie (cel puţin 50 de fii, 60 de fiice)... Pe scurt, a fost un rege extraordinar', a adăugat Benedicte Lhoyer.



Ultima "vizită" a faraonului în Franţa datează din 1976

În acel an, comunitatea ştiinţifică franceză a avut o misiune specială: să salveze mumia, roasă de mucegai. După acea salvare, legăturile dintre cele două ţări s-au întărit, a explicat experta în egiptologie.

"Emoţie de nedescris"



După o trecere a expoziţiei prin Statele Unite - înaintea Australiei -, organizatorii de la Paris nu s-au zgârcit în privinţa dotărilor: muzică de fundal, scenografie detaliată, abundenţă de obiecte (statui, bijuterii...). Expoziţia oferă ocazia unei incursiuni în peste trei mii de ani de istorie.

În total, peste 180 de piese originale, dintre care unele nu au părăsit niciodată Egiptul, sunt prezentate publicului.


Totul este făcut pentru a descrie viaţa acestui faraon

O animaţie 3D transportă vizitatorul în timpul uneia dintre cele mai mari bătălii ale regelui egiptean, cea de la Kadesh (în sudul Siriei de astăzi), în care s-au înfruntat Egiptul şi Imperiul Hitit.

Elementul central al proiectului constă într-o vizită în camera mortuară a acestui rege constructor. Spre deosebire de expoziţia dedicată lui Tutankhamon, organizatorii au trebuit să dea dovadă de imaginaţie pentru a reda camera mortuară a lui Ramses al II-lea, care avea aproximativ 820 de metri pătraţi şi a fost în întregime jefuită în timpul domniei lui Ramses al IX-lea.

Pentru a face acest lucru, organizatorii au apelat la obiecte preţioase (măşti, bijuterii...) descoperite în alte camere funerare, în special în cele ale prinţeselor egiptene. Printre acestea: masca impunătoare din sicriul faraonului Amenemope.

Totuşi, vedeta evenimentului este nimeni alta decât magnificul sicriu din lemn pictat (fără mumie) al lui Ramses al II-lea.

"Aceasta reprezintă o oportunitate extraordinară pentru copii, dar şi pentru publicul de toate vârstele. Este o emoţie de nedescris", a declarat luni pentru AFP TV ministrul Culturii, Rima Abdul Malak, la dezvelirea sicriului, în prezenţa ambasadorului egiptean.

Acest sarcofag în care se află regele - cu braţele încrucişate pe piept, ţinând sceptrul heka şi biciul nekhakha şi purtând un nemes împodobit cu o cobră ridicată, precum şi o barbă împletită sub bărbie - nu este în realitate sarcofagul original al lui Ramses al II-lea.

"Când a fost confirmată jefuirea mormântului, era imperios necesar ca mumia să fie pusă la adăpost. Ea a rămas aproape un secol în mormântul faraonului Seti I (tatăl lui Ramses al II-lea, n.a.)", potrivit aceleiaşi specialiste în egiptologie.

Abia mult mai târziu, mumia a fost instalată în sarcofagul prezentat în cadrul expoziţiei pariziene, în care a rămas mai bine de 2.800 de ani. "Ramses al II-lea a învins timpul. El, la fel ca Tutankhamon, a devenit nemuritor", a concluzionat Benedicte Lhoyer.

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel