Ordonanţa privind acordarea sprijinului de 700 de lei, pe masa Guvernului
Autor: radiodcnews Team
Data publicării:
Pe agenda şedinţei de Guvern de joi se va afla şi Ordonanță de Urgență privind acordarea, unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii și ai sistemului pensiilor militare de stat, în luna iulie 2022.

Ce prevede documentul: 

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă:


Art. 1 – (1) În luna iulie a anului 2022 se acordă un ajutor financiar în cuantum de 700 lei pensionarilor sistemului public de pensii, pensionarilor din sistemul pensiilor militare de stat și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

(2) Prin sintagma venituri lunare prevăzută la alin. (1) se înțelege:
a) venituri din pensii acordate în sistemul public de pensii, plătite în luna iulie 2022;
b) venituri din pensii acordate în sistemele neintegrate sistemului public de pensii, plătite în luna iulie 2022;
c) venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite în luna iulie 2022, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale;
d) venituri din indemnizația socială pentru pensionari acordată în baza Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea indemnizației sociale pentru pensionari, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările și completările ulterioare;
e) venituri din salarii şi asimilate salariilor, definite conform art. 76 din Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, raportate în "Declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate" al cărei termen de depunere, conform art. 147 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare este luna anterioară celei în care se efectuează calculul drepturilor aferente lunii în care se plătește ajutorul financiar.
(3) Ajutorul financiar prevăzut la alin.(1) se acordă în situația în care veniturile cumulate prevăzute la alin. (2) sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

ART. 2 – Ajutorul financiar prevăzut la art. 1 alin. (1) se plătește, din oficiu, în luna iulie 2022, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale și se suportă din bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații.

Art. 3 – (1) În cazul pensionarilor care beneficiază de pensie de urmaş, ajutorul financiar prevăzut la art. (1) alin. (1) se acordă fiecărui urmaş în parte.
(2) Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral prevăzut la art. (1) alin. (1), chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracțiuni de lună.
(3) În cazul pensionarilor care, în luna iulie 2022, încasează diferențe de drepturi bănești, cuvenite și neîncasate, aferente unor perioade anterioare lunii iulie, la determinarea plafonului prevăzut la art.1 alin. (1) nu se iau în considerare aceste drepturi.

Art. 4 – (1) Ajutorul financiar prevăzut de prezenta Ordonanță de Urgență se acordă pensionarilor și beneficiarilor de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, aflați în evidența caselor teritoriale de pensii/caselor de pensii sectoriale, care au domiciliul în România.
(2) Persoanele care au locul de ședere obișnuită în străinătate nu beneficiază de ajutorul financiar prevăzut la art. 1.

Art. 5 – (1) Sistemele de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii vor pune la dispoziția Casei Naționale de Pensii Publice toate informațiile necesare solicitate de aceasta, în vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
(2) Casa Națională de Pensii Publice pune la dispoziția caselor de pensii sectoriale informațiile solicitate de acestea, existente în evidența proprie, în vederea aplicării prevederilor prezentei ordonanțe de urgențe.

Art. 6 – (1) Ajutorul financiar prevăzut la art. (1) alin. (1) nu se ia în calcul la stabilirea plafonului prevăzut prin Hotărârea de Guvern nr. 186/2009 privind aprobarea Programului pentru compensarea cu 90% a prețului de referința al medicamentelor, cu modificarile și completările ulterioare.
(2) Ajutorul financiar prevăzut la art. (1) alin. (1) nu se ia în calcul la stabilirea contribuţiei băneşti individuale a asiguraţilor care beneficiază de bilete de tratament balnear, prin sistemul organizat şi administrat de Casa Națională de Pensii Publice.

Art. 7- Ajutorul financiar nu se consideră venit în înţelesul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu se iau în calcul la stabilirea drepturilor prevăzute de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecţie socială pentru consumatorul vulnerabil de energie.

Art. 8 – (1) Ajutorul financiar prevăzut la art. (1) nu este supus executării silite prin poprire.
(2) - Eventualele sume cu titlu de ajutor financiar plătite necuvenit se recuperează în condițiile art.
179 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 114 din legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

Paris Hilton se mândrește că nu a avut niciun procedeu estetic: Sunt cu adevărat mândră că sunt complet naturală

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun



Cele mai noi articole
pixel