Palatul lui Putin - Partea a II a. Fundația lui Navalnîi publică un nou film cu cel mai secret obiectiv din Rusia
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
A doua parte a anchetei privind palatul lui Putin de la Marea Neagră a fost lansată pe canalul de YouTube al Fundației Anticorupție, fondată de liderul opoziției ruse Alexei Navalnîi.  

Postat pe YouTube în seara de 20 ianuarie, clipul a creat imediat rumoare, adunând în primele trei ore de la publicare aproape 2 milioane de vizualizări. 

Jurnaliștii Maria Pevcikh și Georgy Alburov au amintit că, după publicarea primei anchete privind palatul lui Putin, videoclipul a fost numit „desen animat” întrucât Navalnîi nu a arătat atunci și fotografii din interior.

În noua anchetă se susține că fotografiile publicate sunt reale, și că sunt de la casa lui din Gelendjik.

„Acum un an, am lansat o anchetă privind palatul lui Putin - nu era doar o casă, ci un întreg regat, în valoare de 100 de miliarde de ruble (1,15 miliarde de euro n.r.). La acea vreme, propagandiștii de la TV încercau să convingă pe toată lumea că ancheta noastră a fost un fals și că aceste facilități prezidențiale de lux pur și simplu nu existau. În acest videoclip, arătăm fotografii reale ale palatului lui Putin pentru a risipi, în sfârșit, toate îndoielile ", se spune într-o descriere a filmului.

Jurnaliștii au precizat că fotografiile sunt mai vechi, dar nu au detaliat cine și când au fost făcute pozele.

Navalnîi a publicat o anchetă privind Palatul lui Putin de 18.000 de metri pătrați, de pe coasta Mării Negre și preciza că ar fi unul dintre cele mai scumpe palate din lume și cel mai secret obiectiv din Rusia.

Citește și: Balada ”HAIDUCULUI” Djokovic. Antivacciniștii bulgari - versuri pe o piesă de Lepa Brena: ”Nole, nebunul îi va fenta / Și nu se va...”

Brigitte Macron merge în justiție: Prima doamnă îi dă în judecată pe cei care susțin că s-ar fi născut bărbat

Putin a negat, anul trecut, că proprietatea de 1,35 miliarde de dolari i-ar aparține. Kremlinul a atribuit dreptul de proprietate ”unuia sau mai multor oameni de afaceri”, dar a refuzat să-i numească pe aceștia din ”cauze etice”.

FSB a negat, de asemenea, că navigația ar fi interzisă în apele din jurul presupusului palat al lui Putin așa cum s-a raportat în ancheta lui Navalnîi, scria, la aceea vreme, DCBusiness.

Youtube video image

Articole similare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la europarlamentare

Traian Băsescu a spus dacă va candida la...


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner



Cele mai noi articole
pixel