Patrizia și Francesco Paglieri, primele declarații după eliminarea de la Asia Express
Autor: Rodica Mitu
Data actualizării:
Data publicării:
Patrizia și Francesco Paglieri au fost eliminați din emisiunea „Asia Express”.

Pe un traseu lung, presărat cu nenumărate misiuni, Adriana Trandafir și Maria Speranța, alături de Patrizia și Francesco Paglieri, cele două echipe ce au intrat automat în joc, dar și Eliza și Cosmin Natanticu, cuplu ales în urma sesiunii de vot, au luptat umăr lângă umăr pentru a-și securiza locul în următoarea țară de pe Drumul Împăraților- Iordania.  

Ultima cursă din Georgia a întins nervii la maximum în fiecare cuplu de vedete, iar căldura toropitoare din Tbilisi i-a îngreunat la fiecare pas. ”Nu mai vreau! Câtă umilință și câți nervi am tocat în cursa asta nu am adunat în 66 de ani de viață. Ne-a terminat”, a spus Adriana Trandafir într-un moment extrem de tensionat. 

Punctul culminant al ediției, aflarea verdictului, a fost în favoarea echipelor formate din Adriana Trandafir și Maria Speranța, dar și Cosmin și Eliza Natanticu, primele două cupluri de vedete ajunse la Irina Fodor. Pentru Patrizia și Francesco Paglieri emoțiile au fost la cote maxime, căci soarta lor a stat doar în culoarea diamantului din cutia securizată. Din păcate, culoarea roșie a pietrei le-a oprit drumul celor doi în competiție. 

”Acest show a fost o luptă cu mine”

”Niciodată nu m-am gândit că pot să trec de etapa a 4-a Asia Express. Noi de când am aflat că participăm ne-am dorit doar să nu ieșim primii din competiție. Să ajungem până în etapa a 7-a este deja o mare, mare realizare pentru noi. Acest show a fost o luptă cu mine, un vis împlinit, căci încă din sezonul 2 al emisiunii mi-am dorit să fac parte din Asia Express. Este mai greu decât se vede la televizor, dar faptul că am ajuns unde am ajuns, mai ales că am fost alături de copilul meu, este un dublu vis împlinit”, a mărturisit Patrizia Paglieri cu zâmbetul pe buze. 

Citește și: VIDEO - Dovada că Shiloh Jolie-Pitt seamănă izbitor cu Angelina Jolie și Brad Pitt

”Nu mă supăr că a fost piatra roșie pentru că știu că, dacă mamei i-a fost rău acum, la ce temperaturi urmau în Iordania, mi-ar fi fost frică pentru sănătatea ei. Noi ne bucurăm că am avut ocazia să terminăm această etapă din Georgia, că am ajuns până aici. În Asia Express chiar ajungi să te regăsești pe tine. Chiar cred că a fost cea mai frumoasă experiență a noastră pentru că am descoperit locuri într-un mod în care nu le-am descoperit niciodată, cu rucsacul în spate”, a adăugat Francesco.

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun

Sursa foto: Facebook

Eleganță regală: Regele Frederik și Regina Mary își dezvăluie noile portrete oficiale



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel