Patronii români caută angajaţi. "Nu ştiu cum să conving un român din străinătate să se întoarcă"
Autor: Florin Ravdan
Data publicării:
Românii aflaţi în străinătate nu pot fi convinşi să revină acasă pentru a munci, semnalează antreprenorii. 

Angajatorii din România consideră că până în 2026 situaţia ar putea să ia o întorsătură atât de serioasă, încât vor exista extrem de multe joburi vacante. Dacă firmele nu vor mai găsi angajaţi va afecta întreaga economie, fiindcă dezvoltarea lor va fi blocată din această cauză. "Deficitul de forţă de muncă al României se va adânci în lipsa unor intervenţii ţintite", a declarat Alex Milcev, Membru al Consiliului Director al AmCham Romania/Partener, Tax & Law Leader, EY Romania & Moldova. Conform acestuia, se pare că lipsesc în acest an 145.000 de locuri de muncă şi în 2026 vor lipsi circa 224.000 de locuri de muncă cel puţin. (Continuaţi să citiţi după fotografie)

"Probabil acest deficit este mult mai mare, poate să ajungă şi dublu, putem să vorbim şi de jumătate de milion de locuri de muncă pentru care există cerere, dar nu există cine să le ocupe, până în 2026. Este ceva ce se traduce în pierderi economice. Impactul asupra PIB-ului: ajungem la cifre între 9 şi potenţial 18 miliarde euro în 2026, ceea ce reprezintă un procent important în PIB. De aceea considerăm asta una dintre cele mai mari probleme ale mediului de afaceri din România", a mai adăugat Milcev.

"Nu ştiu cum să conving un român să se întoarcă acasă"

Nicolae Bucovală este proprietar de hoteluri pe litoral. Cea mai mare bătaie de cap este lipsa muncitorilor. Bărbatul spune că muncitorii străini sunt singura soluţie momentan.

"Chiar nu ştiu cum să conving un român care lucrează în străinătate, de exemplu, să se întoarcă. Uneori ai vrea să vinzi totul. Nu ştiu, în fiecare dimineaţă mă întreb ce urmează", spune patronul.

Biroul de imigrări este copleşit de noua strategie a guvernului: România vrea să acorde anul acesta 100.000 de permise de muncă cetăţenilor din afara Uniunii Europene. În 2017, a acordat doar 5.500 de permise. Pentru angajatorii români procesul este lent. Însă, momentan pare singura soluţie.

Mircea Mocanu, directorul biroului Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie din România (OIM), spune că România are nevoie în acest an de un contingent de 120.000 de lucrători străini, în plus cu 20.000 faţă de contingentul aprobat de guvern pentru 2023. Acesta a declarat că numărul se va putea suplimenta pe parcursul anului, însă mai precizează că statului îi este foarte greu să ţină pasul cu cererile companiilor pentru lucrători străini, iar ulterior companiile îşi pot schimba planurile şi pot decide că nu mai au nevoie de aceşti muncitori străini, scrie Rador. 

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

Mihai Bendeac, mesaj emoționant după dispariția lui Gabriel Cotabiță: Iartă-mă. Deși e prea târziu

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Facebook

Marius Bațu s-a stins din viață

Captura Youtube

Gheboasa lansează a doua manea în sprijinul lui Ciucă și PNL. Versuri: Domnul generalul Ciucă pe timp de război/A mers înainte, n-a făcut pași înapoi

”De ce mă expui acum?”. Fiica lui Marcel Pavel nu a vrut să apară în concertul de Crăciun

Sursa foto: Facebook

Eleganță regală: Regele Frederik și Regina Mary își dezvăluie noile portrete oficiale



Cele mai noi articole

Marius Bațu s-a stins din viață

A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel