Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Mandat de percheziție
Un mandat de percheziție a fost executat de anchetatorii din Las Vegas care încearcă să rezolve cazul asasinării legendei rap-ului Tupac Shakur în urmă cu aproape 30 de ani, a declarat marți un purtător de cuvânt.
Poliția din metropola din Nevada "poate confirma că un mandat de percheziție a fost executat" luni în orașul învecinat Henderson, a precizat un purtător de cuvânt într-un comunicat transmis către AFP. Operațiunea a fost efectuată "în cadrul anchetei în curs de desfășurare privind asasinarea lui Tupac Shakur", a adăugat el, fără a oferi alte detalii.
Rivalitate
Legendă a hip-hop-ului, Tupac devenise un artist-cheie pe coasta de vest a Americii, după o carieră pe cât de scurtă pe atât de fulminantă, înainte de a fi împușcat mortal în septembrie 1996 la Las Vegas, în circumstanțe care rămân neclare. Avea 25 de ani. Rapperul, ale cărui hituri au inclus "California", "Changes", "Dear Mama" și "All Eyez On Me", a vândut 75 de milioane de albume.
Tupac devenise o figură cheie în celebra rivalitate dintre scenele rap de pe Coasta de Vest și Coasta de Est. Deși născut în New York, el a întruchipat hip-hop-ul "Coastei de Vest" după ce s-a mutat în California în adolescență împreună cu familia sa. Asasinarea sa a fost urmată, șase luni mai târziu, de cea a rivalului său de pe Coasta de Est, Christopher "The Notorious BIG" Wallace.
Mulți leagă moartea lor de rivalitatea dintre casele lor de discuri Death Row (cu sediul în Los Angeles) și Bad Boy Entertainment (New York), dar istoricii muzicii susțin că această opoziție a fost amplificată din motive comerciale.
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Prințesa Kate, o figură extrem...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...