Primul zbor Londra - Baia Mare a fost ANULAT! Zeci de români, blocaţi în aeroport
Autor: Matei Ion
Data publicării:
Primul zbor Londra - Baia Mare care trebuia să aibă loc sâmbătă dimineaţă, operat de compania aeriană HiSky, a fost anulat, iar peste 100 de pasageri români sunt blocaţi în aeroportul Stansted, Marea Britanie, a declarat, directorul agenţiei de turism Sfara Tours, Diana Iluţ.

"Compania aeriană n-a reuşit să obţină dreptul de a zbura din Marea Britanie, deşi pretinde că a solicitat autorizare de zbor. De fapt, reprezentanţii companiei ştiau de ieri (vineri n.red.) că nu pot opera zborul şi căutau soluţii la alte companii aeriene, companii care au drept de zbor spre această ţară, respectiv, compania Tarom. Au neglijat să informeze pasagerii, practic, aceştia au aflat, azi dimineaţă, în aeroport că zborul spre Baia Mare este anulat. Compania trebuia să anunţe pasagerii din timp că nu poate efectua zborul, nu aceştia să afle din aeroport că nu pot ajunge în ţară", a spus Diana Iluţ, pentru Agerpres.

Ea a menţionat că printre pasagerii blocaţi sunt şi clienţi ai agenţiei sale, care s-a ocupat de rezervări pentru aceştia, dar şi fiica sa.

Majoritatea pasagerilor blocaţi în aeroportul Stansted sunt români care intenţionau să petreacă sărbătorile de iarnă alături de familie.

Reprezentantul agenţiei de turism din Baia Mare a mai precizat că a fost informată printr-un mail trimis în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă de compania HiSky că a fost anulat zborul spre Baia Mare, care trebuia operat de la ora locală 9,45.

Aeroportul Otopeni, tot mai sufocat de aglomerație. Autoritățile iau măsuri speciale de Crăciun

Directorul Aeroportului Internaţional Maramureş, Dorin Buda, n-a putut fi contactat pentru a oferi explicaţii privind situaţia apărută.

Compania HiSky a postat sâmbătă dimineaţa pe pagina sa de Facebook un anunţ cu privire la anularea zborului programat din 18 decembrie de la Londra către Baia Mare şi Târgu Mureş.

"Zborul din Londra către Baia Mare şi Târgu Mureş, preconizat pentru data de 18 Decembrie, a fost anulat. În perioada pandemiei, CAA (Civil Aviation Authority) UK lucrează în regim limitat. Cererea noastră de procesare a zborurilor din Londra, depusă la timp, este încă în proces de aprobare - ceea ce a cauzat anularea curselor.
Compania HiSky îşi cere scuze de situaţia creată şi vă asigurăm că lucrăm intensiv pentru a găsi soluţii alternative pentru pasagerii noştri. Dacă cererea Dvs nu a fost procesată, vă rugăm să ne lăsaţi un mesaj şi vom răspunde în cel mai scurt timp. Vă mulţumim pentru înţelegere", este anunţul postat de compania aeriană.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Captura Instagram

De ce a fost înmormântat Liam Payne după o lună de la moartea sa

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Papucii cu Grinch care șochează România. Prețul incredibil i-a lăsat pe mulți cu gura căscată

Captura Instagram

Iubita lui Babasha este însărcinată! Au dezvăluit și numele

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel