Ikea raportează un profit mai ridicat, chiar și cu reduceri de preţuri
Inter IKEA, proprietarul celui...
Un studiu realizat de Reveal Marketing Research arată trei din zece români (28%) continuă să-şi păstreze economiile "la saltea".
Analistul economic Adrian Negrescu explică că depozitele populație sunt la un nivel ridicat, dar prognozele economice extrem de sumbre îi determină pe oameni să fie mai precauți.
”Sunt unii români care își țin banii la saltea, de teamă că băncile ar putea avea probleme, ceea ce nu este cazul.
Sunt și mulți care investesc în titluri de stat, care au o dobândă foarte bună, de peste 8%, sau își schimbă banii în euro sau dolari”, arată Adrian Negrescu.
Expertul este de părere că economiile populației vor fi înghițite într-o bună măsură de cheltuielile din iarna următoare.
”Românii se pregătesc financiar de pe acum pentru iarna care vine. Ei realizează că promisiunile politicienilor sunt doar apă de ploaie. La iarnă vor avea de plătit facturi mai mari pentru utilități, facturi mai mari pentru mâncare și rate mai mari la bănci, motiv pentru care strâng bani pentru zile negre.
Unde îi țin, la saltea, la bancă sau alte plasamente ține de educația lor financiară, de modul în care fiecare privește banii, ca investiție sau doar ca o simplă plasă de siguranță”, conchide Negrescu.
De asemenea, potrivit sondajului, două treimi dintre români întâmpină dificultăţi în a pune bani de-o parte pentru zile negre, dar dacă ar reuşi acest lucru ar alege să ţină banii în casă.
Potrivit studiului, o treime dintre români nu reuşeşte să economisească bani, cu precădere persoanele între 45 şi 55 de ani (41%), iar o altă treime dintre respondenţi consideră că vor economisi mai puţin decât până în prezent.
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 ani au devenit mai responsabili faţă de gestionarea finanţelor personale, în cazul acestora fiind înregistrată cea mai mare pondere a celor care cred că vor economisi mai mult pe viitor (14%), faţă de totalul eşantionului (8%).
Jumătate dintre români ar prefera să utilizeze soluţiile de economisire oferite de bancă (depozit sau cont de economii). În cazul persoanelor cu vârste între 18 şi 35 ani şi a celor de peste 55 de ani, procentul celor care preferă această strategie de economisire este semnificativ mai mare, înregistrând scoruri de 54%, respectiv 59%.
În 2022 se evidenţiază o creştere de 21 de procente (de la 33% la 54%) în ceea ce priveşte preferinţa tinerilor de a opta pentru depunerea economiilor într-un cont bancar".
Inter IKEA, proprietarul celui...
Sezonul închirierilor de...
Taylor Swift își extinde...
Zayn Malik a adus un omagiu...
Adele a dezvăluit că nu are planuri să mai susțină...