Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Românul a făcut furori la un eveniment recent declarând că, dacă eşti "un tip de 20 de ani şi nu ai un Lamborghini, ar trebui să stai jos şi să ai o discuţie serioasă cu tine însuţi despre motivul pentru care nu ai un Lambo", scrie DerStandard.
Sebastian Ghiorghiu este născut în Statele Unite, însă părinţii lui sunt originari din România. Născut la Detroit, tânărul, milionar la 24 de ani, susţine că a câştigat 8 milioane de dolari în doar şase ani din diverse "aventuri" precum crearea unei agenţii de publicitate pentru Google, Youtube şi "drop-shipping", care se referă la practica de comerţ electronic ce constă în acceptarea comenzilor clienţilor, însă fără a păstra stocuri reale.
Există "atât de mulţi bani acolo", continuă youtuberul, adăugând că 200.000 de dolari sunt mărunţiş. Tânărul spune că aceştia pot fi cu uşurinţă bani de buzunar.
Clipul a fost distribuit pe Twitter de un utilizator folosind pseudonimul "Hurt CoPain", care a comentat: "Frate, aceşti oameni nu pot fi reali". Până în prezent, videoclipul a fost distribuit de peste 5.000 de ori şi are aproape 70.000 de aprecieri, scrie Rador, citând ziarulromanesc.at.
Deloc surprinzător, influencerul a fost condamnat de mulţi oameni pentru aroganţa sa percepută, în timp ce alţii au subliniat că nu ar trebui să stârnească îndoiala de sine în oameni. Cu toate acestea, alţi utilizatori au fost, de asemenea, de acord că 200.000 dolari este de fapt o sumă mică în comparaţie cu suma totală de capital disponibil la nivel mondial.
Influencerul a împărtăşit o versiune mai lungă a videoclipului pe propriul canal Tiktok, în care spune şi textual: "Oamenii vor spune că nu sunt în contact cu realitatea şi o pot s..e, pentru că nu este adevărat". Videoclipul este subtitrat "The Hard Truth You Need To Hear".
Cam în aceeaşi perioadă în care a fost lansat videoclipul, Ghiorghiu a postat pe Instagram o fotografie în care apare conducând un Lamborghini. Totodată, în comentarii s-a apărat de acuzaţiile că părinţii lui ar fi finanţat maşina: "Dacă tatăl meu ar fi plătit pentru Lambo, nu aş fi fost nevoit să lucrez la Taco Bell".
Lui Sebastian Ghiorghiu îi place să sublinieze că nu s-a născut cu o lingură de aur în gură, ci că părinţii au venit în SUA ca imigranţi români. El explică acest lucru în detaliu în videoclipul de mai jos.
Potrivit presei străine, părinţii lui Sebastian Ghiorghiu s-au mutat în SUA din România în 1980. El a avut diverse slujbe în liceu, de la Taco Bell, la o spălătorie auto. El a mai povestit în cadrul unui podcast publicat despre problemele cu banii pe care le avea familia lui, când era copil. Expresia "nu avem bani" i-a bântuit copilăria şi l-a ambiţionat să-şi dorească să facă mulţi bani. Tocmai de aceea şi-a dorit să ajungă neurochirurg, ştiind că e una dintre cele mai bine plătite meserii. Însă, în timp ce lucra la spălătoria auto, influencerul a cumpărat un Infiniti G35, care l-a inspirat să înceapă să facă afaceri cu maşini.
Apoi, a renunţat la ideea de a face facultatea de medicină şi a început să vândă proprietăţi imobiliare, după ce a dat peste un coleg influent în domeniul finanţelor care obţine un "venit pasiv" prin vânzarea de case şi închirierea de proprietăţi.
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Prințesa Kate, o figură extrem...
Încoronarea regelui Charles al...
Billie Eilish a fost aleasă...
Laureatul Premiului Nobel a...
Andreea Bănică nu a mai...