Șase luni de coșmar pentru bursa americană. Din 1970 nu a mai fost așa
Autor: Echipa RadioDCNews
Data publicării:
Bursa de la New York a scăzut joi după deschiderea ședinței de tranzacționare, în urma publicării cifrelor privind inflația americană, care a rămas la cote ridicate în luna mai.

Indicele Dow Jones a pierdut 1,71% în debutul tranzacțiilor din ultima ședință semestrială. Nasdaq a cedat 2,85%, iar S&P 500 a scăzut cu 1,95% în jurul orei 14:15 GMT.

Semestrul se dovedește a fi una dintre cele mai proaste prime jumătăți de an pentru piața bursieră din New York din 1970 încoace. Miercuri, Wall Street încheiase fără nicio direcție, temându-se în continuare de o recesiune.

Indicele Dow Jones a crescut cu 0,27%, la 31.029,31 puncte. Indicele Nasdaq, al sectorului tehnologic, a cedat 0,03%, la 11.177,89 puncte, iar S&P 500 0,07%, la 3.818,83 puncte.

O notă descendentă

"Abia aștept să se încheie această primă jumătate de an, cea mai proastă din 1970 încoace", a rezumat Patrick O'Hare de la Briefing.com. ”Din nefericire, ultima sa zi începe în același mod ca și prima parte a anului: într-o notă descendentă", a adăugat el.

Investitorii au reacționat la cifrele slabe privind inflația și consumul. Inflația prețurilor din SUA s-a menținut la un nivel ridicat în luna mai, de 6,3% în ritm anual, iar cheltuielile gospodăriilor au încetinit, potrivit indicelui PCE, unul dintre principalii indicatori ai inflației preferat de banca centrală americană (Fed).

Pe parcursul lunii, inflația a urcat cu 0,6%, față de +0,2% în aprilie, a anunțat Departamentul Comerțului, valori situate ușor sub previziunile analiștilor de +0,7%. Partea pozitivă este că inflația de bază, care exclude prețurile la alimente și energie, a scăzut la 4,7% în ritm anual, de la 4,9% în aprilie.

Un alt indicator al îngrijorării consumatorilor cu privire la creșterea prețurilor este faptul că cheltuielile gospodăriilor au crescut cu doar 0,2%, față de o creștere de 0,6% în aprilie.

Consumul, în scădere 

Dar în termeni reali, luând în calcul inflația, consumul, care este motorul economiei americane, a scăzut cu 0,4% în mai, ceea ce nu este de bun augur pentru creșterea din trimestrul al doilea, au declarat analiștii de la Capital Economics. Achizițiile de bunuri,...

Citește mai departe pe DCBusiness

Articole similare

Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani



Cele mai noi articole

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel