Ucigașul în serie care a inspirat seria ”Șarpele” a Netflix a fost eliberat. Acesta va pleca în Franța
Autor: Elena Didilă
Data publicării:
Considerat responsabil pentru cel puțin douăzeci de crime, el a fost eliberat de judecătorii din Nepal din motive de sănătate. 

Ucigașul în serie, francezul Charles Sobhraj, despre care se crede că este responsabil pentru cel puțin douăzeci de crime în Asia în anii 1970, a fost eliberat din închisoarea din Nepal.

Povestea sa, care a inspirat serialul „Șarpele” produs de Netflix și BBC, i se va alătura, așadar, capitolul nepublicat al întoarcerii sale în Franța ca om liber.

Acum, ajuns la vârsta de 78 de ani, răspunzând agenției AFP, s-a declarat ”nevinovat” și a anticipat că va da în judecată ”mulți oameni”, scrie Europa Today

”Totul a fost construit pe documente false”, a adăugat el în timpul călătoriei. Curtea Supremă din Nepal, care a ordonat eliberarea lui miercuri, a declarat că Sobhraj necesită o operație la inimă.

Legea nepaleză permite eliberarea pe motive medicale a prizonierilor care au ispășit deja trei sferturi din pedeapsă. Cu toate acestea, judecătorii au dispus transferul în Franța în termen de 15 zile. 

Cine este Charles Sobhraj

Cetățean francez, născut din mamă vietnameză și un tată indian, Charles Sobhraj a început să călătorească la începutul anilor 1970 și apoi s-a stabilit în capitala thailandeză, Bangkok.

Prezentându-se drept un dealer de pietre prețioase, el s-a împrietenit cu victimele sale, adesea turiști occidentali care călătoreau pe așa-numitul „traseu hippie”, traseul turistic din Asia de Sud care traversa Turcia, Iranul, Afganistanul, Pakistanul, „India și Nepalul”. Strategia „șarpelui” a fost să drogheze victimele înainte de a le jefui și a le ucide. 

Arestat în India în 1976, el a petrecut inițial peste douăzeci de ani în închisoare, presărați cu o evadare în 1986, după ce i-a drogat pe gardienii închisorii. 

Eliberat în 1997, în 2003 a fost identificat în Nepal în cartierul turistic Kathmandu și arestat din nou. Anul următor a venit condamnarea pe viață pentru uciderea din 1975 a turistei americane Connie Jo Bronzich, la care s-a adăugat cea pentru uciderea tovarășului canadian al victimei.

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Facebook

A murit Gabriel Cotabiță

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani



Cele mai noi articole

A murit Gabriel Cotabiță

Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. 

pixel