Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
În prezent sunt nu mai puțin de 355 de tigri în sălbăticie în Nepal, ceea ce reprezintă o creștere cu 190% din 2009, arată CNN. Cel mai recent recensământ al tigrilor a acoperit în Nepal aproape 19.000 de kilometri pătrați, adică mai bine de 12% din suprafața țării. Toți tigrii, nu doar din Nepal, ci din întreaga Asie erau în număr din ce în ce mai mic, specia fiind amenințată din cauza braconierilor, dar și pierderii habitatului. În 2010, situația era atât de rea încât, în lipsa unor măsuri urgente, specia nu mai avea nicio șansă să supraviețuiască. Atunci, țările care au populații de tigri și-au luat angajamentul de a le dubla efectivele până anul acesta. Nepalul este prima țară care prezintă datele de după numărătoare.
Cum a ajuns Nepalul la această performanță? A reîmpădurit masiv și a creat niște coridoare sălbatice, care fac legătura între bucăți de pădure altfel fragmentate, care să unească și habitatele tigrilor. Iar protejarea speciei vine cu bonusuri nesperate. Practic, dacă specia este protejată, sunt protejate și circa 10.000 de hectare de pădure, explică Ginette Henley, din partea World Wildlife Fund. În prezent, mai sunt 3.900 de tigri în sălbăticie, iar specia este considerată în pericol de dispariție.
Succesul obținut în Nepal se datorează în mare parte angajamentului politic al țării și adoptării unor instrumente și strategii inovatoare pentru conservarea tigrului. Nepalul a fost prima țară care a atins standarde globale în domeniul gestionării zonelor de conservare a tigrilor, o schemă de acreditare a Conservation Assured Tiger Standards (CA|TS). „Protejarea tigrilor este o prioritate a guvernului și suntem recunoscători pentru sprijinul partenerilor noștri, al tuturor autorităților, al comunităților locale și al comunității internaționale pentru aderarea la acest scop comun”, a declarat Bishwa Nath Oli, secretar al Ministerului Pădurilor și Mediului din Nepal, potrivit wwf.ro
În 2010, la Summitul Tigrului de la Sankt Petersburg, Rusia, lideri globali și reprezentanți ai tuturor guvernelor din cele 13 țări populate cu tigri s-au angajat să dubleze numărul de exemplare din această specie (obiectiv cunoscut sub numele de Tx2) până la următorul An Chinezesc al Tigrului, în 2022. La momentul summitului, existau doar 3.200 de tigri în sălbăticie – față de cei 100.000, cu un secol în urmă. La ora actuală, în sălăticie există o populație estimată la 3890 de tigri, în total, în Bhutan, Cambodgia, China, India, Malaezia, Bangladesh, Indonezia, Myanmar, Vietnam, Laos, Nepal, Rusia și Thailanda. Cifrele cresc în India, Rusia, Nepal și Bhutan. Acest lucru se datorează unei mai bune gestionări a ariilor protejate, diminuării braconajului, capacității îmbunătățite de monitorizare a speciei și intensificării eforturilor de combatere a traficului de tigri și produse provenite de la aceștia.
În România sunt interzise spectacolele ce folosesc animale sălbatice, începând din iulie 2017. Este interzisă folosirea animalelor indiferent de gradul de îmblânzire, dacă sunt născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare.
Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!
Prințesa Kate, o figură extrem...
A fost membru fondator al trupei Poesis, una dintre cele mai iubite formații...
Artistul Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani.
Regele Frederik și Regina Mary...