Virgil Popescu: Ne gândim la o modalitate de a-i bonifica pe cei care economisesc energie
Autor: Elena Didilă
Data publicării:
Executivul se gândeşte la o modalitate de a-i bonifica pe cei care doresc să economisească energie, iar acest mecanism e gândit în aşa fel încât să fie şi stimulativ, a declarat miercuri, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Energiei.

"Ne gândim, şi premierul a spus, ne gândim şi la o modalitate de a-i bonifica pe cei care doresc să facă acest lucru. Şi vrem să venim nu numai cu "trebuie să plătească mai mult dacă consumă mai mult" ci şi dacă cumva economisesc să câştige ceva. Şi ne gândim să îmbinăm aceste două lucruri. Nu mă întrebaţi cum va fi, pentru că gândim acest mecanism cum ar trebui să fie în aşa fel încât să fie şi stimulativ, pentru că ne dorim efectiv ca oamenii să rămână cu mai mulţi bani în buzunar", a spus ministrul.

Pe de altă parte, el a precizat că şi-ar dori ca multe industrii să fie prinse în Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea preţurilor la energie, însă acest act normativ a fost creat "exact pe ce s-a hotărât în Coaliţia de Guvernare".

"Mi-aş dori foarte multe industrii să fie prinse în această ordonanţă, aşa cum era şi înainte. Şi Ministerul Energiei să ştiţi că nu se va opune niciodată de a proteja mai mult, o plajă mai largă de industrii şi o plajă mai largă de populaţie. Trebuie să discutăm şi cu Ministerul Economiei, şi cu Ministerul de Finanţe, pentru că nu noi suntem cei care spunem ce industrii trebuie să intre. Ordonanţa a fost creată exact pe ce s-a hotărât în Coaliţia de guvernare", a explicat Virgil Popescu.

În ceea ce priveşte bolnavii cu aparate medicale, el a subliniat că aceştia trebuie ajutaţi fie prin prevederile Ordonanţei fie, de exemplu cu vouchere.

"Pentru bolnavii cu aparate medicale, l-am văzut şi astăzi pe domnul prim-ministru că în şedinţa de Guvern a solicitat exact la cei care sunt în drept să ne spună câţi bolnavi sunt care au aparate medicale, unde sunt, pentru că e normal să fie înregistraţi, pentru că normal trebuie ajutaţi. E logic că trebuie ajutaţi şi trebuie ajutaţi punctual. Ei pot fi ajutaţi prin această ordonanţă sau punctual prin, de exemplu, prin vouchere direct ţintite către persoanele respective", a precizat Popescu.

Citește și:

Suntem datori-mâncaţi. Avem de dat înapoi 140 de miliarde de euro

Datoria externă totală a României a crescut în primele şapte luni ale anului cu 5,81 miliarde de euro. Astfel, conform informațiilor oficiale, aceasta a ajuns la 140 miliarde euro. Mai mult, în data de 31 iulie, datoria administrației publice a ajuns la valoarea de 57 miliarde euro, în scădere cu 1,6 mld. euro faţă de nivelul atins la 31 decembrie 2021.

”Evoluţia stocului titlurilor de natura datoriei emise de Administraţia publică a fost determinată de emisiuni noi în valoare de 6,4 miliarde euro, de răscumpărări de 1,9 miliarde euro, de influenţa negativă de aproximativ 8,9 miliarde euro, rezultată din scăderea preţurilor acestor instrumente şi de alte operaţiuni pe piaţa secundară”, notează raportul publicat de Banca Națională a României.

Mai mult, din volumul total, datoria externă este de 97,5 miliarde euro, iar creditele intragrup reprezintă 42,8 miliarde euro. De asemenea, datele Băncii Naționale arată că datoria externă pe termen lung a însumat 96,3 miliarde euro la 31 iulie (68,6% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,8% faţă de 31 decembrie 2021, iar datoria externă pe termen scurt a înregistrat nivelul de 44 miliarde euro (31,4% din totalul datoriei externe), în creştere cu 17,7% faţă de 31 decembrie 2021... Citește mai mult AICI.

Articole similare

Top citite
Captura Instagram

George Simion în trending! Maneaua lansată de Tzancă Uraganu face furori pe internet

Sursa: Freepik

Află ce nu ai voie să faci de Intrarea Maicii Domnului în biserică

Captura Youtube

Miley Cyrus a vorbit despre diferența de vârstă dintre ea și iubitul ei, Maxx Morando

Sursa Foto: Facebook Pedro Sarracino

O banană proclamată operă de artă, vândută cu 6,2 milioane de dolari în cadrul unei licitaţii la New York

Ike și Tina Turner în 1971

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

Captura Facebook

Află când se difuzează "Singur Acasă"



Cele mai noi articole

Cher și sfatul care i-a schimbat viața Tinei Turner

În noile sale memorii, Cher: The Memoir, Part One,...

pixel