WRS, cel mai VIZIONAT moment de la Eurovizion: Și-a rupt cămașa pe scenă.
Autor: Ciprian Dumitrache
Data actualizării:
Data publicării:
Repetiția României a fost cel mai vizionat moment al zilei pe canalul oficial de TikTok al Eurovision

Cu o costumație nouă și coregrafia modificată, wrs și echipa de dansatori au adus acordurile „Llamame” pe scena din Torino. Artistul român a pregătit un moment electrizant în care și-a rupt cămașa special realizată pentru acest show.

„Llamame”  a fost refrenul zilei la prima repetiție oficială susținută de reprezentantul României pe scena Eurovision Song Contest.

Momentul pregătit de echipa României

Piesa de vestimentație a fost concepută cu 200 de capse, care l-au ajutat pe wrs să surprindă la prima apariție pe scena competiției, chiar înainte de ultimul refren al piesei.

„Primul contact cu scena Eurovision mi-a dat și mai multă încredere în proiectul României. Simt că, în acest moment, locul meu este aici și sunt foarte motivat pentru tot ceea ce urmează. Sesiunile lungi de repetiții și inspirație s-au transformat, peste noapte, în emoția pe care ritmurile „Llamame” o imprimă fanilor concursului”, a declarat wrs la finalul primei sesiuni de repetiții.

„Mișcarea prin care am rupt cămașa a fost pregătită cu Antonia Nae, designer cu experiență la nivel internațional, care a creat toate ținutele pentru scenă, și repetată în studio înainte de plecarea la Torino. Mă bucur enorm că a ieșit așa cum ne doream”, a dezvăluit reprezentantul nostru.

Repetiția României a fost cel mai urmărit moment al zilei pe canalul oficial de TikTok al ESC 2022, adunând peste 130 de mii de vizualizări, 12 mii de aprecieri și peste 1200 de redistribuiri.

Delegația României a avut un program foarte încărcat după sosirea la Torino, marți, 3 mai, fiind programate repetiţii, şedinţa tehnică în Viewing Room, prima conferinţă de presă, interviuri și sesiuni foto.

Dupa repetiţie, regizorul Aurel Badea, Gabriel Scîrlet, regizorul muzical, alături de artişti şi Iuliana Marciuc, şefa delegaţiei României, au discutat detaliile spectacolului, în Viewing Room, cu echipa tehnică a gazdelor. Specialiştii au tras apoi concluziile şi au reglat ultimele amănunte, urmând ca vineri, 6 mai, să aibă loc a doua sesiune de repetiții.

La scurt timp după ce emoţiile scenei s-au risipit, pentru reprezentanţii noştri au urmat prima întâlnire cu presa acreditată la eveniment și o serie de interviuri, scriu cei din echipa Eurovision România.

Eurovision Song Contest 2022 va avea loc în Italia, la Torino, cu semifinalele pe 10 şi 12 mai şi finala pe 14 mai 2022. România va intra în concurs joi, 12 mai, în partea a doua a Semifinalei cu numărul 2.

Citește și: WRS, câștigătorul ”Eurovision” România, a furat meserie de la cei mai buni. PREMONIȚIA Ilincăi Băcilă

WRS va reprezenta România la Eurovision. ASCULTĂ piesa explozivă cu șanse reale de CÂȘTIG la Torino

Articole similare

Ce se întâmplă dacă dormi cu muzică în căști

Iată câteva beneficii și riscuri pentru sănătate!


Top citite
Captura Youtube

Andreea Bănică rupe tăcerea despre criticile dure după videoclipul viral cu ea

Captura Youtube

Românii, pregătiți pentru alegeri? Ce spun despre viitorul președinte și cei 14 candidați (VIDEO)

Papa Francisc / FOTO: https://www.facebook.com/PAPAFRANCESCOMARIOBERGOGLIO/photos

Papa Francisc spune că fondul de pensii al Vaticanului se confruntă cu un ''grav dezechilibru''

Captura Youtube

Bruno Mars şi Rosé interpretează pentru prima dată hitul lor viral ''APT.''

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Ce i-a spus Bob Dylan unei dansatoare și cum a răspuns artistul după 32 de ani

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari

Trump revoluționează lumea cripto. Bitcoin explodează spre 100.000 de dolari



Cele mai noi articole
pixel